Amenzile au fost decise de inspectorii sanitari, care au venit în control după ce în mass-media au apărut informații că pacienți cu handicap internați în acest spital sunt hrăniți necorespunzător, cu pâine înmuiată, salam şi margarină.
„Urmare a imaginilor difuzate în spaţiul public, la solicitarea echipei de conducere a Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul DSP Călăraşi au efectuat un control la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Plătăreşti, judeţul Călăraşi, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi. Inspectorii sanitari au constatat nereguli privind asigurarea în centru a condiţiilor igienico-sanitare, dar şi a alimentaţiei. De asemenea, spaţiile de cazare ale beneficiarilor, precum şi sălile ocupaţionale sunt supraaglomerate, iar cadrele medicale nu colectează corect şi nu etichetează recipientele pentru deşeurile medicale periculoase, rezultate din activitatea medicală”, menționează un comunicat de presă difuzat de Ministerul Sănătății.