De regulă, steatoza hepatică non-alcoolică este adesea asociată cu obezitatea, toleranţa alterată la glucoză şi dislipidemia, fiind considerată manifestarea hepatică a sindromului metabolic. Specialiştii spun că este vorba de o maladie caracterizată prin acumularea trigliceridelor în celulele hepatice în timpul procesului numit steatoză – reţinerea anormală a lipidelor în interiorul celulelor. Printre cauzele apariţiei bolii ficatului gras, cum i se mai spune în termeni populari, se numără stilul de viaţă haotic şi în special alimentaţia nesănătoasă, de tip fast-food. La fel de dăunător este tabagismul şi mai ales consumul excesiv de alcool. Deşi ficatul are o mare capacitate de regenerare, expunerea constantă la substanţe toxice, cum ar fi substanţele conţinute de unele medicamente, poate determina leziuni serioase, uneori ireversibile, la nivelul celulelor hepatice. Dr. Elena Ciupercă, medic primar gastroenterolog, a declarat într-un interviu pentru România Liberă că incidenţa alarmantă a acestei afecţiuni se datorează epidemiei de obezitate în lume, din cauza modificărilor în stilul de viaţă.
„Ficatul gras nonalcoolic este o afecţiune extrem de frecventă, se asociază cu alte afecţiuni metabolice şi se poate progresa către ciroză hepatică şi cancer hepatic. Prin prisma acestor factori, este important ca orice pacient cu această problemă să îşi regândească stilul de viaţă cu multiple beneficii pe termen mediu şi lung”.(Dr. Elena Ciupercă)
Cum se stabileşte diagnosticul
Medicul a precizat pentru RL că, potrivit ghidurilor europene, ecografia abdominală este investigaţia imagistică de primă alegere în diagnosticul steatozei hepatice: “Ficatul gras apare ecografic mai alb (hiperecogen), acest lucru apreciindu-se comparativ cu aspectul rinichiului drept, cu care se află în vecinătate; există o atenuare (umbră) posterioară datorită absorbţiei parţiale a ultrasunetelor de către ţesutul gras şi pot să apară zone de ‘cruţare’, neîncărcate cu grăsime”. Ecografic, steatoza hepatică poate fi clasificată în uşoară, moderată sau severă, cu menţiunea că acurateţea ecografiei în detecţia încărcării cu grăsime a ficatului este mai mica la pacienţii obezi sau cu boală renală. Dar cum ajungem să facem o ecografie abdominală? Dr. Elena Ciupercă spune că uneori se întâmplă din cauza probelor hepatice modificate la un set de analize de rutină (ALT, AST sau GGT) sau în contextul evaluării persoanelor la risc (pacienţi obezi, diabetici, cu valori crescute ale colesterolului şi/sau trigliceridelor în sânge); adesea însă se descoperă întâmplător la o ecografie realizată din motive nelegate de ficat.
Odată stabilit diagnosticul de steatoză hepatică, pacientul trebuie evaluat pentru a vedea dacă are risc de progresie a bolii de ficat, avertizează medicul: „Două trăsături se asociază cu riscul de progresie, şi anume inflamaţia ficatului şi fibroza avansată, standardul de aur în diagnostic fiind biopsie hepatică. Având în vedere numărul mare de persoane cu această afecţiune, nu se poate aplică însă în practică; în plus, trebuie luate în considerare şi alte elemente – costul, invazivitatea, acceptabilitatea şi variabilitatea probelor. De aceea, în ultimii ani se încearcă dezvoltarea de alternative non-invazive pentru detecţia inflamaţiei şi fibrozei hepatice. În practica de zi cu zi folosim ca indicii ale inflamaţiei creşterea probelor hepatice (TGP, TGO) sau un test de sânge – NashTest. Dar, pentru evidenţierea fibrozei avansate avem mai multe posibilităţi care permit selectarea pacientilor cu risc crescut: indicatori biologici care includ teste de sânge şi parametrii clinici – patentaţi (ex. Fibrotest) sau nepatentaţi ( FIB-4, NAFLD fibrosis score), precum şi evaluarea rigidităţii hepatice prin elastografie (care se poate realiza fie prin ecografie, fie prin rezonanţă magnetică)”.
În faza de debut a bolii, simptomele sunt minore şi nespecifice. Printre manifestările ficatului gras se numără tulburările de tranzit intestinal, starea de oboseală accentuată, creşterea sau scăderea în greutate etc. În fazele mai avansate, ficatul bolnav are simptome mai evidente, precum icter – o îngălbenire a pielii sau a albului ochilor din cauza unui exces de bilirubină, un pigment gălbui –, edeme sau ascită – acumularea de lichid în cavitatea peritoneală. De asemenea, pot să apară tulburări de memorie şi dificultăţi de concentrare. La examenul fizic, medicul poate sesiza o hepatomegalie – mărirea în dimensiuni a ficatului –, iar în cazuri mai avansate, cum este ciroza, apare şi splenomegalia – mărirea în volum a splinei.
Risc de complicaţii severe
Dr. Ciupercă susţine că ficatul gras nonalcoolic este de cele mai multe ori o afecţiune uşoară, fără consecinţe hepatice semnificative; totusi, 20-30% din persoanele cu acest diagnostic dezvoltă o boală hepatică progresivă, iar 10-20% din aceştia ajung la ciroza hepatică, cu riscurile şi complicaţiile sale. De asemenea, riscul de cancer hepatic este crescut la persoanele cu ficat gras, în special la cei cu ciroză hepatică (4/5 cazuri); una din cinci persoane cu cancer hepatic dezvoltat în acest context nu are însă ciroză hepatică, cu alte cuvinte cancerul hepatic poate apărea pe un ficat gras chiar înainte de a fi sever afectat pe parcursul progresiei bolii. „Având în vedere aceste complicaţii, este important să selectăm pacienţii cu risc de progresie spre boală hepatică avansată. Forma activă a acestei afecţiuni se numeşte ‚stetohepatită nonalcoolică’ şi asociază inflamaţie a celulelor hepatice; în această situaţie există o progresie mai rapidă către fibroza (cicatrice) hepatică”, avertizează specialistul.
Regim alimentar strict
Medicii spun că, în general, după trei luni de regim alimentar echilibrat, combinat cu o medicație hepatoprotectoare, formele ușoare și moderate de steatoză se recuperează treptat. Tratamentul se bazează în primul rând pe respectarea unui regim igieno-dietetic, ce constă în reducerea sau menţinerea greutăţii corporale la valori aproape de normal, menţinerea trigliceridelor, colesterolului şi glicemiei în limite normale, exerciţii fizice regulate, respectarea orelor de odihnă şi somn, evitarea stresului, schimbarea regimului alimentar etc. Este recomandată reducerea consumului de medicamente şi cure cu antioxidanţi (vitamina C sau E), care să ajute ficatul gras să se cureţe de toxine şi plante medicinale cu rol de protecţie hepatică. Printre alimentele permise se numară cerealele integrale, legumele, fructele, leguminoasele, lactatele degresate, ouăle de prepeliţă, carnea slabă de pui şi vită, somon şi macrou. Leguminoasele şi cerealele integrale, de exemplu, conţin fibre care ajută organismul să elimine rapid grăsimile nesănătoase, în timp ce peştele este bogat în acizi graşi esenţiali omega 3 şi omega 6, care reduc nivelul de colesterol şi scad numărul trigliceridelor din sânge.
Această afecţiune se asociază frecvent cu alte boli metabolice: obezitate (51%), diabet zaharat (22%), dislipidemie (69%), hipertensiune arterială (39%).
RECUPERARE. Tratament medicamentos
– medicamentele hipolipemiante, care scad nivelul de grăsimi din sânge;
– protectoarele hepatice, care ajută la conservarea celulelor hepatice;
– produsele care conţin fie aminoacizi esenţiali, fie silimarină.
