Cercetările în domeniul medical creditează teoria potrivit căreia dinamica răspândirii SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, să fie influențată sezonier, focarele de infecție dispersându-se mai ușor în timpul iernii, spre deosebire de anotimpul estival. Celelalte patru mutații ale coronavirusului, care se află în plină expansiune la nivel mondial în prezent, par să respecte același tipar.
Explicațiile sunt multiple și țin atât de comportmanetul social cât și de o serie de factori naturali. Pe de o parte, vara oamenii petrec mai mult timp în aer liber, unde riscul de infecție este mult mai mic și este posibil să ducă stiluri de viață mai active, ceea ce poate crește capacitatea organismului de a rezista la infecție. De asemenea, este posibil ca popiulația să beneficieze în timpul verii de o expunere crescută la lumina soarelui, ceea ce crește nivelul de vitamina D și, astfel, poate stimula sistemul nostru imunitar.
Există, de asemenea, dovezi, că radiațiile ultraviolete (UV) din lumina naturală reduc durata de timp în care coronavirusul poate rezista pe anumite suprafețe. De asemenea, este posibil ca umiditatea și temperatura să influențeze transmisia coronavurusului, atunci când sunt combinați împreună.
Totuși, cât de semnificativ este acest efect și care sunt implicațiile pentru controlul COVID-19 pe măsură ce începem să ne apropiem de lunile mai calde, precum și pentru potențialul reaparițiilor valurile de contagiune agresivă de iarnă? Un grup de cercetători britanici, condus de Kieran Sharkey, de la Universitatea din Liverpool, au conchis asupra faptului că, în ciuda efectului radiațiilor UV asupra coronavirusului, impactul acestuia este substanțial mai mic în comparație cu cel oferit de alți factori.
Spre exemplu, caracteristicile demografice ale orașelor, precum dimensiunea și cantitatea de poluare a aerului (o măsură potențială a industrializării și a congestiei populației), împreună cu măsurile de sănătate publică, au contat într-o măsură mult mai mare în privința influențării dinamicii răspândirii SARS-COV-COV 2, decât radiațiile UV.
Intervențiile guvernamentale au reprezentat, de asemenea, un factor de aproximativ patru ori mai eficient decât factorii naturali de influență, în viitorul apropiat apreciindu-se că viitoarele valuri ale pandemiei vor fi determinate în principal de controalele pe care guvernele le vor dispune. La aceasta se adaugă efectele vaccinurilor campaniilor naționale de vaccinare anti-COVID-19.
Pe termen lung, rămân încă întrebări cu privire la posibilitatea ca boala COVID-19 să devină o infecție endemică, sezonieră similară gripei, de exemplu. Concluziile unui sondaj efectuat în ianuarie de revista Nature în rândul a mai mult de 100 de imunologi, cercetători în boli infecțioase și virologi, spun că SARS-CoV-2 nu va fi eradicat, și va deveni endemic, continuând să circule, având ca factor de transmisie populația globală în anii următori și provocând focare în diverse regiuni ale lumii, însă impactul virusului în ceea ce privește decesele, bolile și nevoia de izolare socială va scădea semnificativ, pe măsură ce populația va dobândi imunitate comunitară ca urmare a vaccinării.
Mai mult de 70% dintre cercetătorii chestionați de Nature cred că abilitatea coronavirusului de a se adapta va conduce la continuarea circulației SARS-CoV-2. Drept urmare, este posibil să fie nevoie ca pe viitor să fie dezvoltate și administrate vaccinuri actualizate, posibil în fiecare an, exact ca în cazul vaccinului antigripal.
Impactul viitor al SARS-CoV-2 va depinde, de asemenea, și de cât de mult ar putea afecta acesta populațiile de de animale sălbatice, multe boli care au fost controlate, inclusiv febra galbenă, virusul Ebola și virusul chikungunya, persistând în prezent din cauza animalelor.
