1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSănătateLa spitalele Marius Nasta și Colentina nu mai sunt paturi libere la...

La spitalele Marius Nasta și Colentina nu mai sunt paturi libere la ATI

La rândul său, directorul medical al Spitalului Colentina, Victor Cauni, a anunţat că nu mai există niciun pat liber în cele două secţii de terapie intensivă ale spitalului.

”La Marius Nasta, secția este complet ocupată, inclusiv zona de triaj. Nu știu ce vom face cu cazurile care vor ajunge în cursul zilei. Secția de Terapie este plină, cazurile sunt severe, situația este cu adevărat îngrijorătoare. Trebuie să devenim responsabili cu toții, și nu cred că doar la nivel de București, ci la nivel de țară, să stăm acasă dacă dezvoltăm simptome sau dacă știm că suntem contacți și să solicităm testare către medicul de familie și Direcțiilor de Sănătate Publică atunci când dezvoltăm simptome. Este extrem de important să ne autoizolăm și să nu fim vectori ai acestei infecții”, a declarat Mahler, la Realitatea TV.

Medicul a precizat că, dacă până acum s-a reușit gestionarea, ”cu eforturi mari”, a situației, există riscul ca aceasta să scape de sub control în condițiile în care spitalele devin supraaglomerate. 

La Colentina, directorul medical reclamă lipsa personalului de specialitate, fiind îngrijorat de evoluția atât de rapidă a infectărilor. „Lucrurile, din păcate, evoluează foarte rapid, se schimbă nu în săptămâni, cum credeam, sau în zile, ci chiar în ore”, spune Victor Cauni.

Cele mai citite

Rovinieta 2025: Costuri, valabilitate și modificări legislative

Proprietarii vehiculelor surprinse fără Rovinietă riscă sancțiuni, valoarea acestora fiind stabilită în funcție de tipul vehiculului și de durata utilizării ilegale a infrastructurii rutiere Începând...

Firmele mici trebuie să se adapteze rapid la interacțiunile fiscale cu ANAF

De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici din România sunt obligați să transmită fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Fișierul standard de control fiscal SAF-T...
00:01:12

VIDEO. O rachetă lansată din Yemen pe o casă dintr-un sat israelian

Armata israeliană a declarat marți dimineața că a încercat de mai multe ori să doboare o rachetă lansată din Yemen, care a declanșat sirenele...
Ultima oră
Pe aceeași temă