În ianuarie 2012 o gașcă de inconștienți manipulați din toate părțile, cunoscuți în istoria recentă drept prima generație de „tineri frumoși și liberi”, a protestat zile în șir în București.
Pe nemulțumiți I-a scos în stradă un banal conflict între șeful statului din acea perioadă, Traian Băsescu, și dumnezeul arab al sistemului de medicină de urgență din țărișoară, Raed Arafat, zis și Calafat după cum i-au pocit românașii numele.
Miza scandalului a fost opoziția lui Raed la legea privind reforma sistemului de sănătate pentru care guvernul Boc urma să-și asume răspunderea în Parlament. Opoziția lui Arafat viza prevederea din proiectul de lege care promova competiția între stat și privați pentru serviciile de ambulanță. Perceput drept o operațiune prin care Băsescu urma să-i extragă șunca din fasole, proiectul a devenit ținta lui raed Arafat. Băsescu l-a invitat să se plece din guvern dacă nu este de acord cu viziunea, ceea ce zeul medicinii de urgență din România a și făcut.
A urmat circul manifestațiilor de stradă, a început cu o mână de pensionari inconștienți scoși în stradă la Târgu Mureș, extins rapid apoi și amplificat de construcția cancerigenă USL, care a pus la bătaie mardeiași plătiți și galerii de fotbal. S-a presărat un praf de societate civilă, nițel ”unițisalvăm” și, acoperit cu marxism cât cuprinde, amestecul s-a dat la foc. Băsescu a bătut în retragere, proiectul a fost scos de pe agenda guvernului Boc și acesta și-a prezentat demisia, a fost uns premier Ungureanu-SIE, a fost dat jos și el și, după vreo câteva luni, chiar în prag de alegeri, a ajuns prim ministru un Victor Ponta puternic susținut de o mega grupare infracțională PSD-PNL.
Bineînțeles, Arafat a revenit victorios în guvernul impotent. Trei ani mai târziu, 64 de tineri au murit în tragedia de la clubul Colectiv, uciși de mizeria din sistemul public de sănătate românesc, din vârful căruia rânjește și astăzi palestinianul născut în Siria și crescut în Cisiordania, Raed.
Reforma sistemului sanitar, blocată cu sticle și cocktailuri Molotov
Protestele, pe alocuri violente, au avut succesul scontat. Proiectul de reformă blocat cu borduri și sticle incendiare prevedea ca operatori privați să poată contribui, dacă îndeplinesc anumite standarde, la asigurarea unei părți a serviciului de urgență. De asemenea, se făcea referire la posibilitatea ca spitalele să poată funcționa ca societăți comerciale sau ca fundații, Casa Națională de Asigurări de Sănătate să piardă monopolul și să aibă concurență din partea asiguratoriilor privați, iar producătorii de medicamente să fie taxați suplimentar.
Arafat a argumentat însă că sistemul funcționează bine și că apariția unor noi operatori de urgență îl va destabiliza, devenind criticul numărul unu al liberalizării sistemului medical de urgență. Tocmai el, cel care în 2006 înființa Fundația pentru SMURD și coopta taman în board specialiști de renume în medicina de urgență cum ar fi Mihaela Rădulescu, probabil pe teme de silicoane și Radu Tudor, posibil consilier în materie de diaree verbală, cărora le-a alăturat și câțiva baștani de la E-ON sau Rompetrol, băieți cu dare de mână care devin și sponsori.
Milioanele de euro încep să curgă, Arafat devine subiect de știre în toate jurnalele iar medicina de urgență din România se transformă în ONG de scos oamenii dintre fiare cu paramedici și aparat de sudură. Cum să lași din mână o asemenea plăcintă?
Nu cu mult timp înaintea tragediei de la Colectiv, specialistul pe care politicienii români l-au cocoțat în fruntea Ministerului de Interne emitea o teză socialistoidă care a rămas în istorie: ”… sistemul funcționează bine și apariția unor noi operatori de urgență îl va destabiliza. Venind alți actori la concurență va scădea sectorul public și ca putere și ca și capacitate de intervenție pentru că va trebui să cedeze în doi-trei ani aceste lucruri ”.
La scurt timp de la emiterea acestei păreri avizate Arafat avea să fie contrazis brutal de realitate. Din păcate, la Colectiv, cobaii au fost exact tinerii frumoși și liberi care, trei ani mai devreme, îl purtaseră pe umeri în victoria împotriva reformei sistemului de sănătate.
La Constanța s-a murit pe motiv de scară, la București – din cauză de saltea gonflabilă
Sufocat de birocrație și imobilism, finanțat în sistem socialist și căpușat inclusiv de Fundația pentru SMURD, sistemul de urgență al lui Arafat a dat nenumărate și tragice rateuri. Scandaloase chiar am putea spune având în vedere că oamenii au murit cu zile în accidente la care SMURD nu a ajuns sau a ajuns prea târziu.
Un avion care transporta un echipaj medical la o prelevare de organe cade în Apuseni. Oamenii lui Arafat nu reușesc să ajungă la locul faptei, chiar dacă niște simpli ciobani îi devansaseră, și mor doi oameni care ar fi putut fi salvați. La fel, în cazul elicopterului SMURD prăbușit inexplicabil în lacul Sutghiol, salvatorii lui Calafat sunt devansați de un pescar care ajunge cu o barcă pescărească înaintea șalupei motorizate a statului, care a refuzat să pornească. Mor 4 oameni. Un planor cade în zona Brașov. Bineînțeles că SMURD orbecăie luni de zile în căutarea decedatului și nu reușește să-l găsească. În mai 2015, o bătrână disperată se aruncă în gol de pe acoperișul unui bloc din București. Moare pentru că SMURD, ce să vezi, nu umflase salteaua pneumatică, vezi Doamne, ca să nu o agite și mai mult pe sinucigașa ce aminința de 35 de ore că se aruncă în gol.
Probabil din același motiv, 7 ani mai târziu, în februarie 2021, sistemul de urgență a întârziat și cu scara la Constanța. Să nu o panicheze prea tare pe femeia care încerca, de una singură, să se salveze, agățată de un balcon în flăcări, la etajul 6.
Arafat: ”Sunt oameni care, gata, nu mai vor să traiască!”
…spunea Raed Arafat, cu câteva luni înainte ca, la finele lui octombrie 2015, sistemul gestionat de el să asiste vinovat la drama tinerilor arși în Colectiv. Vinovat pentru că DSU nu a respectat atunci prevederile imperative ale OUG nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Vinovat pentru că baza materială a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și numărul personalului au fost și sunt insuficiente chiar și raportat la intervenția în situații obișnuite, element în măsură să afecteze grav capacitatea de intervenție a acestei structuri.
Să mai amintim cuiva, oare, faptul că, la data de 30.10.2015, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov dispunea de 182 de ambulanțe, din care doar 152 se aflau în stare de funcționare, dintre acestea 76% fiind foarte vechi și în situație de casare? Să mai spunem că la data aceea, conform legislației și raportat la numărul populației, declarate statistic la nivelul municipiului București și al județului Ilfov, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov ar fi trebuit să funcționeze cu un număr de 1.740 angajați, și nu doar cu 868 de persoane, adică la jumătate din capacitate? Cui i-ar mai folosi? În niciun caz celor care nici în ziua de azi nu iau în calcul să-l deranjeze în vreun fel pe Arafat, eroul din 2012 care a blocat reformarea sistemului de sănătate.
Epilog cu deces pe motiv de scară defectă
Cazul care a stârnit atâta vâlvă la Constanța este, practic, un epitaf pe monumentul unui sistem medical de urgență care ar trebui să salveze vieți. După Colectiv, în 2015 s-a strigat în stradă despre cum ucide corupția. La 6 ani distanță, tinerii ”frumoși și liberi” au uitat un adevăr simplu. Și prostia și nepăsarea ucid la fel de prompt…
