Avem nevoie de o hidratare optimă pentru ca organismul nostru să poată funcționa adecvat. În practică însă lucrurile sunt mai complicate, pentru că există mai multe tipuri de apă și este destul de dificil să optezi pentru una dintre ele. Vorbim, în ceea ce urmează, despre apa îmbuteliată și despre apa de la robinet, pentru că acestea sunt cele mai importante surse de apă pe care le folosim. Diferențele dintre aceste două tipuri de apă apar atunci când este vorba despre aspectele negative ale apei îmbuteliate și apei de la robinet. În mod normal, ambele tipuri ar trebui să conțină aceleași minerale benefice pentru sănătate.
Ce este apa potabilă
Prin apă potabilă înțelegem apa care este destinată consumului uman și care îndeplinește câteva condiții:
- este apa în stare naturală sau apa tratată, folosită pentru băut, la prepararea hranei sau în scopuri casnice, indiferent dacă este furnizată prin rețeaua de distribuție, din rezervor sau este distribuită în diverse tipuri de recipiente.
- este apa care este folosită în industria alimentară la fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor.
Apa de la robinet
Apa de la robinet poate conține substanțe inofensive precum carbonat de calciu, hidrogen sulfurat și ioni metalici (precum magneziu și fier). Prezența acestor substanțe depinde de apele subterane de unde provine apa.
De asemenea, apa de la robinet are în componență substanțe precum:
- calciu: important pentru sănătatea osoasă;
- magneziu: important pentru sănătatea cardiovasculară;
- fluoruri: previn apariția cariilor dentare;
- sodiu: este un electrolit extracelular important;
- cupru: are funcție antioxidantă;
- potasiu: este important pentru sănătate, dar nu se găsește în cantități semnificative;
- seleniu: joacă un rol important în funcționarea sistemului imunitar.
Apa de la robinet, pentru a putea fi folosită, trebuie să fie curată. Asta înseamnă că nu trebuie să aibă microorganisme sau paraziți care pot pune în pericol sănătatea celor care o consumă. De asemenea, apa de la robinet trebuie să aibă parametri clinici care să se încadreze sub concentrația maximă admisă.
Aspectele negative ale apei de la robinet
- Apa care ajunge la robinetele noastre poate fi contaminată de pe traseu, din cauza stării necorespunzătoare a conductelor din rețelele de distribuție.
- Pot apărea probleme privind clorurarea apei de la robinet. S-a evidențiat un risc mai crescut de cancer colorectal la persoanele expuse la apa potabilă clorurată, sau la derivații chimici ai clorurării.
Apa îmbuteliată
Apa îmbuteliată, bună de băut, ar trebui să conțină aceleași minerale ca și apa de la robinet, dar depinde foarte mult de izvorul din care provine. Apa îmbuteliată, mai ales cea minerală, conține substanțe precum calciu, magneziu, bicarbonat, fier, sulfați, sau alte combinații. Este de reținut faptul că aceste minerale nu se găsesc doar în apă, le poți găsi în numeroase legume, fructe, lactate.
Aspectele negative ale apei îmbuteliate
- Siguranța apei îmbuteliate este foarte importantă. Cel mai grav aspect ține de substanțele chimice care pot trece foarte ușor din recipientele de plastic în apă.
- De asemenea, mai este vorba și de aditivii care sunt folosiți la fabricarea plasticului (plastifianții), care pot interacționa cu sistemul endocrin, declanșând efecte nedorite.
- În apa îmbuteliată mai pot fi și agenți microbieni, cei mai sensibili la aceștia fiind persoanele care au SIDA sau cele care urmează chimioterapie.
Ce trebuie să știi despre apa pe care o bei
- Sursele publice de apă potabile sunt reglementate în ceea ce privește siguranța, dar pentru a fi sigur poți opta pentru purificatoarele de apă care îmbunătățesc calitatea apei.
- Unitățile de tratare a apei pot îmbunătăți gustul sau mirosul apei de la robinet.
- Există filtre de purificare a apei care se atașează direct la robinet, sau se montează sub chiuvetă.
- În general, apa minerală este sigură de băut. Aceasta conține minerale benefice sănătății. Pe de altă parte însă, sticlele de plastic în care este îmbuteliată pot constitui un risc pentru sănătate.
Apa de la robinet, dacă este filtrată, este cea mai bună recomandare pentru consum și hidratare, pentru că ea conține minerale și nu produce dezechilibre gastrice, renale.