În ultimele 24 de ore pe teritoriul României s-au înregistrat 321 noi cazuri de îmbolnăvire iar numărul total de persoane infectate a ajuns la 24.826 dintre care 17.391 s-au însănătoșit.
Până astăzi 1.555 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, 16 dinte ele în ultimele 24 de ore. Este vorba de 12 bărbați și 4 femei, pacienți internați în spitale din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, trei decese la categoria de vârstă 60-69 ani, opt decese la categoria de vârstă 70-79 ani și patru decese la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, au anunțat autoritățile medicale.