6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăPoliticăZiua în care ar putea fi depusă moțiunea. Ce șanse are Opoziția,...

Ziua în care ar putea fi depusă moțiunea. Ce șanse are Opoziția, cu cine se apără Guvernul?

Moţiunea de cenzură, iniţiată de Opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă, ar putea fi depusă marţi în Parlament.

Moţiunea, intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi două de la PSD, conform liderului liberalilor Ludovic Orban.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată de Parlament sunt necesare 233 de voturi.

Potrivit configuraţiei parlamentare, grupurile care susţin moţiunea au: PNL – 95 de membri, USR – 40 de membri, UDMR – 30 de membri, PMP – 12 membri, iar PRO Europa – 39 de membri. La aceştia se adaugă 18 senatori neafiliaţi, provenind de la ALDE şi PRO România, dar şi o parte dintre cei 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale.

De cealaltă parte, grupurile PSD, care susţin Guvernul, au 206 membri, la care se adaugă parlamentarii neafiliaţi, cel puţin 6, care au fost excluşi din ALDE după ce au acceptat nominalizări de posturi în Guvern sau au dorit să rămână alături de social-democraţi.

Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.

*** Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara, săptămâna trecută, că toţi cei 237 de parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moţiunea va fi dezbătută în Parlament.

„România este în criză politică de când e PSD la putere, o criză politică provocată de modul abuziv de conducere, de tentativa sistematică de capturare a statului român, de agresiunile sistematice împotriva mediului de afaceri, împotriva justiţiei şi împotriva siguranţei vieţii şi proprietăţii cetăţeanului. Noi vom pune punct acestei crize politice şi vom găsi soluţia care să permită o bună guvernare pentru România. (…) Trebuie să încheiem această guvernare fără cap şi fără coadă, care provoacă crize artificiale, face rău românilor şi care compromite pe termen mediu şi lung perspectivele de dezvoltare ale României”, a mai afirmat Orban.

El spunea că a primit garanţii de la toţi parlamentarii semnatari că sunt alături de moţiune şi că doreşte să fie asigurată o prezenţă de sută la sută.

*** Liderul USR, Dan Barna, sublinia, tot săptămâna trecută, că există o oportunitate reală acum ca această moţiune de cenzură să fie adoptată de Parlament, el susţinând declanşarea alegerilor anticipate.

„Poziţia USR este că această moţiune de cenzură trebuie depusă cât mai curând posibil, (…) să nu mai dăm timp doamnei Dăncilă. Vedem că recuperează acum cărămidă cu cărămidă din ruinele ALDE”, preciza Barna.

Dan Barna a susţinut necesitatea declanşării alegerilor anticipate, menţionând că acest lucru este foarte posibil, dacă există voinţa politică necesară. „Dacă toate celelalte partide, mai puţin PSD, semnează acest pact pentru anticipate, avem cifre necesare pentru a declanşa alegerile anticipate. (…) Am spus foarte clar: România are nevoie de nişte reforme foarte clare. (…) (…) În momentul în care trece moţiunea de cenzură, acest Guvern nu mai poate să dea ordonanţe, rămâne doar să administreze treburile curente ale ţării. În 60 de zile, preşedintele poate numi doi premieri care pot fi respinşi de partidele de Opoziţie, după care următorul preşedinte să decidă dizolvarea Parlamentului, iar în trei luni, martie cel târziu, vom avea alegeri anticipate, iar România intră într-o logică normală de dezvoltare”, arăta Barna.

*** Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, pe 20 septembrie, că Uniunea va vota moţiunea de cenzură în condiţiile în care este pentru prima dată când există „şansa” schimbării Guvernului. El afirma că UDMR nu vrea să intre la guvernare în eventualitatea în care Guvernul Dăncilă va cădea.

„Nu avem nicio condiţie, nici să intrăm la guvernare, nici să… Pur şi simplu trebuie rezolvată problema. Şi cei care iniţiază această moţiune de cenzură să asigure şi guvernarea, putem să îi ajutăm să ajungă la guvernare, se poate discuta acest aspect. (…) Pur şi simplu, acest Guvern şi-a epuizat toate resursele cu care a intrat la guvernare. (…) Aici vorbim de o perioadă scurtă, nu trebuie să negociezi nimic, trebuie să gestionezi ţara până la alegerile parlamentare din 2020. Deci, nu vom negocia, nu am negociat nimic, pentru că e o chestiune de urgenţă, de a găsi o soluţie politică pentru această perioadă scurtă. Aici nu vorbim de un mandat întreg, vorbim de maxim un an, până la alegerile din 2020”, afirma Kelemen Hunor.

*** Toţi senatorii şi deputaţii PMP au semnat moţiunea de cenzură, anunţa, săptămâna trecută, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac.

„Susţinem că este momentul potrivit ca România să aibă un nou guvern, un nou prim-ministru, fie el şi pentru un an de zile doar, într-un guvern provizoriu până la alegerile generale care vor avea loc anul viitor, iar condiţia ca PMP să participe la o eventuală majoritate guvernamentală, într-un eventual Cabinet, este ca statul român în acord cu Rezoluţia adoptată de Parlamentul European (Rezoluţia PE din 19 septembrie 2019 referitoare la importanţa memoriei istorice europene pentru viitorul Europei – n.r.) să aibă curajul să înfiinţeze un minister pentru Relaţia cu Republica Moldova”, preciza Eugen Tomac.

*** Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spunea, săptămâna trecută, că „moţiunea va trece”, având în vedere numărul de semnatari. Potrivit lui Tăriceanu, 20 de parlamentari ALDE au semnat moţiunea.

„Înainte de a ne hotărî să semnăm, am fost singurul partid care a cerut PNL să vină şi cu ceilalţi paşi. (…) Le-am spus: ‘veniţi cu un program de guvernare’. Nu un program de guvernare în accepţiunea curentă a programului cu care te prezinţi la alegerile generale de la termen, dar cu principalele direcţii de acţiune, cu câteva lucruri importante care să definească acţiunea viitorului guvern”, declara Tăriceanu.

El sublinia că viitorul guvern va avea „un mandat limitat în timp”. „Aş prefera ca intrarea noastră (ALDE – n.r.) la guvernare, dacă va fi cazul, să fie făcută pe baza rezultatelor pe care le vom obţine la alegerile parlamentare”, a adăugat Călin Popescu-Tăriceanu.

*** Şi preşedintele PRO România, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii formaţiunii politice au semnat moţiunea de cenzură şi că o vor şi vota „la vedere”.

„Eu nu aş fi vrut să avem o moţiune de cenzură, aş fi vrut să avem un guvern restructurat, aşa cum mi-a promis mie doamna Dăncilă în luna august. (…) În faţa acestei situaţii clare de iresponsabilitate şi neseriozitate, nu avem altceva să facem decât să votăm moţiunea de cenzură. (…) O vom vota şi sperăm să avem un guvern mai bun. (…) Ca şi celelalte dăţi o să votăm la vedere”, preciza Victor Ponta.

*** De cealaltă parte, social-democraţii au afirmat în mod repetat că moţiunea de cenzură nu va trece de Parlament, având în vedere că Opoziţia nu a prezentat o soluţie alternativă la Guvernul Dăncilă.

„Eu în continuare şi astăzi cred că această moţiune nu va trece. Şi am spus motivele pe care le văd eu: lipsa unui lider în faţa acelor cinci partide, programul de guvernare, prim ministrul care urmează să fie, sunt nişte elemente esenţiale dacă chiar îţi doreşti ca o moţiune să treacă”, susţinea, săptămâna trecută, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Şi premierul Viorica Dăncilă a afirmat că moţiunea de cenzură nu va trece, întrucât reprezentanţii Opoziţiei nu au „cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi”.

„Moţiunea de cenzură cu care ne ameninţă Opoziţia nu va trece nici de această dată. Au mai încercat acest lucru, nu demult, şi au eşuat lamentabil. Au mai ratat o dată această tentativă când au venit în Parlament fără o viziune, fără program de guvernare şi fără o echipă guvernamentală. Şi tot aşa vin şi acum, fără alternativă şi fără cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi”, spunea recent Viorica Dăncilă.

Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. 

Cele mai citite

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă