„Uniunea Salvaţi România (USR) Constanţa solicită ministrului Afacerilor Interne să pună Hotelul ‘Meridian’ la dispoziţia cadrelor medicale din Constanţa. Cazarea separată a personalului medical reprezintă o măsură esenţială în lupta împotriva răspândirii COVID-19. Astfel, vor fi protejaţi nu doar medicii şi asistenţii medicali, ci şi familiile acestora. Hotelul ‘Meridian’ aparţine Ministerului Afacerilor Interne, ceea ce face ca decizia de a aloca acest spaţiu personalului medical să poată fi pusă în aplicare rapid şi eficient”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis luni seară de USR Constanţa.
Conform sursei citate, măsura trebuie luată urgent, un argument dat în acest sens fiind situaţia de la Spitalul Judeţean Suceava.
„În ultimele ore numărul cadrelor medicale infectate la Spitalului Judeţean Suceava a crescut la 57. Pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie şi la Constanţa, considerăm că măsura este absolut necesară şi trebuie implementată urgent. Fără protejarea acestor oameni aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia, există riscul ca sistemul nostru de sănătate să intre în colaps, cu consecinţe greu de imaginat şi de controlat”, a subliniat USR Constanţa.