Premierul britanic David Cameron i-a ameninţat pe partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană, dacă luxemburghezul Jean-Claude Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene (CE), relatează în ultima sa ediţie săptămânalul german Der Spiegel, citat de Mediafax.
Citând "surse apropiate participanţilor" la summitul care a reunit marţea trecută, la Bruxelles, şefii de stat şi de Guvern din Uniunea Europeană, săptămânalul a anunţat că, în opinia lui Cameron, alegerea lui Juncker ar "destabiliza în acest moment Guvernul britanic, astfel încât va fi necesară organizarea unui referendum" privind prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană.
Acest referendum s-ar solda, cel mai probabil, cu refuzul britanicilor de a mai rămâne în componenţa Uniunii Europene, ar fi declarat Cameron, într-o discuţie la care a participat, de asemenea, cancelarul german Angela Merkel.
Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat că comenteze aceste informaţii şi să explice poziţia Guvernului Britanic faţă de candidatura lui Juncker.
"Nu facem comentarii cu privire la potenţialii candidaţi (la preşedinţia Comisiei Europene) în această etapă. Este prea devreme", a afirmat el.
"Un figură a anilor 1980 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani", ar fi afirmat premierul britanic, referindu-se la Juncker, potrivit Der Spiegel, care a difuzat sâmbătă extrase din articol.
După scrutinul european din 25 mai, a început cursa pentru găsirea unui nou preşedinte al Comisiei Europene. Juncker pare bine plasat pentru ca partidele conservatoare pe care le reprezintă să constituie prima forţă din noua adunare, dar un anumit număr de lideri conservatori, inclusiv Cameron, îl consideră prea european şi un om al trecutului.