Victoria moțiunii de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban era previzibilă după declarațiile din ultimele zile ale principalilor politicieni din Opoziție. Chiar premierul Orban se aștepta la acest rezultat, lucru demonstrat inclusiv de ședința de Guvern maraton pe care o condusese marți, cu o zi înainte, și în care Executivul a avut o eficiență record, aprobând, de-a lungul a opt ore, 25 de Ordonanțe de Urgență și 31 de Hotărâri de Guvern.
Mult mai neclare sunt jocurile politice care se vor derula în următoarele zile. Partidele parlamentare vor face propuneri pentru postul de premier, iar președintele Iohannis va trebui să aleagă pe unul dintre candidații propuși, care, ulterior, va merge în Parlament pentru a fi acceptat ca șef al Guvernului.
Dacă propunerea șefului statului pentru funcția de premier va fi respinsă de două ori de Parlament, acest lucru va determina organizarea de alegeri parlamentare anticipate – exact ceea ce PNL își dorește, iar ceea ce PSD vrea să evite. Pentru că, potrivit tuturor sondajelor de opinie din acest an, în acest moment PNL ar obține, la vot, peste 40 la sută din voturile românilor, devenind principalul partid parlamentar și putând alcătui, lejer, o majoritate parlamentară, împreună cu USR.
O modalitate prin care s-ar ajunge la alegeril anticipate ar fi ca președintele Iohannis să-l numească premier tot pe Ludovic Orban, apoi acesta să fie respins în Parlament (de aceiași parlamentari care au votat moțiunea de cenzură), apoi șeful statului să-l propună premier tot pe Orban și el să fie din nou respins în Parlament. După ce premierul propus de șeful statului este respins de două ori succesiv, se organizează alegeri anticipate.
Propunerea certă a PNL: Ludovic Orban
Mecanismul descris mai sus este foarte ușor de aplicat, întrucât politicieni din PNL au declarat insistent că Ludovic Orban, președintele PNL, are toată susținerea partidului și că el va fi cu certitudine propus de PNL pentru a forma un nou Guvern.
La rândul lui, Klaus Iohannis a spus că, dacă Orban și-ar pierde funcția de premier, el, ca șef al statului, îl va propune din nou.
Cel mai puternic concurent al lui Orban la funcția de premier va fi candidatul propus de PSD – partidul care a pus în scenă moțiunea de urgență. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat acum două zile că partidul lui va propune drept premier un “intelectual de stânga”, care să fie însă din afara PSD.
„Noi dorim în primul rând să dăm Guvernul Orban jos și cred că vom reuși miercuri. Mai departe intrăm într-o logică constituțională. Din discuțiile avute cu colegii mei din teritoriu și cu parlamentarii urmează ca PSD să meargă la președintele României cu o propunere de prim-ministru, nu membru al PSD. O să mergem ca propunere cu un intelectual de stânga și un om care va fi greu de refuzat de către președintele României. Avem această propunere, nu e membru de partid”, a dezvăluit Marcel Ciolacu.
Explicația acestei opțiuni a fost oferită de senatorul PSD Lucian Romașcanu.
„Decizia forurilor de conducere a fost de a veni cu un premier din afara partidului, pentru că preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu va nominaliza un premier din cadrul PSD şi vrem să evităm asta. Nu vrem ca nominalizarea premierului să fie o condiţie peste care să nu putem trece”, a argumentat Lucian Romaşcanu.
Surse din PSD indică trei nume dintre care s-ar alege candidatul la funcția de șef al Guvernului. Cei trei favoriți ar fi Cristian Socol (economist, unul dintre autorii programului de guvernare al PSD în timpul lui Liviu Dragnea), Remus Pricopie (rectorul SNSPA) și Vasile Dîncu (sociolog, fost vicepremier în Guvernul Cioloș). Acesta din urmă ar avea și șanse maxime de a fi votat ca premier nu doar de parlamentarii PSD, ci și de cei ai USR – PLUS.
Totuși, ieri la prânz, Vasile Dîncu respingea, în ceea ce-l privește, o asemenea nominalizare.
“Rămân un om de stânga, fiindcă acesta este modul meu de gândire, dar nu sunt interesat absolut deloc de o revenire în politică. Nu mă implic în jocurile PSD sau ale altor partide. Nu mă interesează o funcție de premier sau de ministru într-un viitor guvern”, anunța Dîncu într-o postare pe Facebook.
Nu în ultimul rând, o variantă pentru funcția de premier este și cea a lui George Cristian Maior – fost director al SRI, actualul ambasador al României în SUA. Cotat drept „omul americanilor”, Maior ar avea, dintre toți candidații la funcția de premier, cea mai bună susținere din partea Statelor Unite.