Preşedinta liberalilor a subliniat că, dacă va rămâne aşa, în final, bugetul va reprezenta „o simplă înşiruire de cifre pe hârtie într-un cadru constituţional îndoielnic şi oricine va putea să-l conteste”. „În momentul de faţă bugetul a fost transmis Parlamentului României în condiţii de neconstituţionalitate. Dincolo de faptul că nu am avut niciun fel de acces legat de buget, condiţiile de dezbatere în Parlament pe buget nu sunt îndeplinite. PNL îşi doreşte un buget de dezvoltare cât mai rapid, dar în condiţii de constituţionalitate. Din nefericire, avem informaţii tot mai consistente că cei din PSD şi ALDE în mod voit au transmis bugetul în condiţii de neconstituţionalitate, pentru a amâna votul, dezbaterea bugetului şi intrarea în vigoare a bugetului, pentru a mai câştiga timp în privinţa cheltuielilor pe care trebuie să şi le asume. Primăriile şi consiliile judeţene nu pot face investiţii, adică cheltuieli din perspectiva bugetului de stat. De asemenea, anul trecut li s-au pus în braţe cheltuieli pe care trebuie să le suporte”, a afirmat Turcan, citată de Agerpres.
Ea a spus că sunt trei condiţii de neconstituţionalitate, una dintre ele fiind faptul că bugetul de stat poate fi votat doar dacă în Parlament a fost deja votată Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, care cuprinde datele în baza căreia se construieşte bugetul: deficitul bugetar, datoria publică, cheltuieli de personal. „Această lege nu este votată în Parlament şi bugetul trebuie să se suprapună şi să intre în parametrii prevăzuţi în această lege”, a explicat Turcan.
Ea a mai spus că un alt motiv de neconstituţionalitate este că prin proiectul de buget se vor face modificări în privinţa finanţării autorităţilor publice locale fără să fie modificată Legea finanţelor publice locale. „Legea finanţelor publice locale este lege organică, are un alt regim de vot. Aşadar, ca să poţi să votezi bugetul lege ordinară, trebuie votată legea organică privind finanţele publice locale. Nu există votată în Parlament această modificare a Legii finanţelor publice locale. Mai mult decât atât, există Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, care spune că bugetul trebuia înaintat Parlamentului încă din luna noiembrie. Ţinând cont că bugetul a venit abia în februarie în Parlament, această Lege a responsabilităţii fiscal-bugetare trebuie şi ea modificată, pentru că nu poţi să vii cu bugetul care încalcă o altă lege deja votată în Parlament. Sunt trei condiţii în baza cărora oricine poate să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea bugetului pe 2019”, a susţinut liberala.
Potrivit acesteia, PNL a atras atenţia asupra acestui fapt în şedinţa Birourilor permanente reunite, solicitând decalarea procedurilor de dezbatere a bugetului de stat pe anul 2019 pentru dezbaterea şi votarea legilor necesare. „Din nefericire, programul oferit este ca votul să fie dat vinerea viitoare pe întreg bugetul, dezbateri pe amendamente aşa, de formă, câteva ore la comisiile de specialitate şi câteva ore în plen, toate acestea mimând faptul că actuala guvernare îşi doreşte buget pe anul 2019. Dacă va rămâne aşa, în final bugetul va reprezenta o simplă înşiruire de cifre pe hârtie într-un cadru constituţional îndoielnic şi oricine va putea să conteste acest buget”, a afirmat Turcan.
Întrebată dacă PNL va contesta bugetul la CCR, Turcan a răspuns: „Dacă aceste condiţii de neconstituţionalitate vor fi corectate, PNL nu are niciun motiv, în momentul de faţă, să conteste la Curtea Constituţională”. „Ca să conteşti la CCR trebuie să ai motiv. Cine îşi imaginează că PNL caută chichiţe ca să tergiverseze intrarea în vigoare a bugetului se înşală. PNL vrea buget, de aceea am şi cerut sesiune extraordinară a Parlamentului”, a adăugat Turcan.
Ea a mai spus că bugetul este unul de „supravieţuire”. „Din toate cifrele pe care le-am avut până acum este un buget de supravieţuire, în niciun caz de dezvoltare. Este un buget în care aproape toate categoriile socio-profesionale sunt păcălite de la o lună la alta, pentru autorităţile publice locale se dă cu o mână şi se va lua cu trei, pentru că nu au bani să suporte angajamentele de cheltuieli. Atrag atenţia să nu încerce cei din PSD şi ALDE să scoată PNL ţap ispăşitor pentru problemele de buget”, a afirmat Raluca Turcan.