„Am fi putut face mai mult dacă găseam în presedinte un partener onest. Am sperat şi eu să avem un partener care să ne ajute în stoparea erodării sistemului de justiţie, am sperat să avem un partener pentru o Românie puternică şi demnă. Am sperat un partener echilibrat, un preşedinte care să se gândească la tară şi abia în al doilea rând la un mandat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la şedinţa PSD.
Liderul ALDE spune că au fost şi pierderi, dând exemplul celor două Cabinete PSD-ALDE schimbate.
„Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să nu avem un al doilea Băsescu. În aceste lupte de gherilă am avut şi pierderi: două guverne, mulţi am fost târâţi în faţa procurorilor, dar nu ne-am pierdut speranţa că putem aduce România în rândul ţărilor democratice”, a mai spus Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu ştiu dacă e patriotic să lupţi împotriva corupţiei încălcând legea
Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, duminică, la Consiliul Naţional al PSD, că nu este patriotic să lupţi împotriva corupţiei încălcând legea, adăugând că esenţa protocoalelor este că „acuzaţii erau condamnaţi în baza informaţiilor şi nu în baza probelor”.
„Înalţii funcţionari publici din ministere nu mai au curajul să semneze absolut nimic pentru că asupra lor planează ameninţarea cu anchetarea de DNA. (…) Sigur că acum ne putem explica de ce proiectele din infrastructură, trasport, în domeniul sănătaţii,e ducaţiei, merg atât de greu. Dar par că acele lucruri nu l-ar fi ajuns” a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul ALDE a punctat că în acest context au fost inventate protocoalele secrete între SRI şi justiţie.
„Au închis cercul prin invetarea protocoalelor secrete. S-au spus multe despre aceste protocoale, dar esenţa lor este simplă: judecătorii primeau într-un plic informaţii, atenţie – informaţii, nu probe, confidenţiale despre acuzaţi, informaţii la care acuzaţii şi avocaţii lor nu aveau acces ca să se poată apăra cum este normal. Acuzaţii erau condamnaţi în baza informaţiilro şi nu în baza probelor. Asta este cheia simplă a protocoalelor secrete. De ce au făcut unii judecători acest lucru? Probabil că unii au crezut că fac ceva patrioritic. Ei bine nu ştiu dacă este ceva patriotic să lupţi împotriva corpuţiei încălcând legea.” a completat Călin Popescu Tăriceanu.
El a mai spus că ”trebuie să existe un moment zero”.
”Trebuie să existe un moment zero, să tragem linie şi să o luăm de la capăt”, a conchis liderul ALDE.
Mesaj pentru PSD: Aveţi în ALDE un partener loial
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, duminică, la şedinţa CN al PSD, că formaţiunea pe care o conduce este ”un partener loial, corect” şi că orizontul coaliţiei de guvernare trebuie să fie anul 2024, nu 2020.
”Vedeţi câteodată că cele două partide ale coaliţiei, PSD şi ALDE, au opinii diferite şi mulţi se grăbesc să ne cânte prohodul. Uneori da, avem opinii diferite, dar împărtăşim aceleaşi valori şi aceleaşi principii. Fiţi liniştiţi şi spuneţi tuturor colegilor dvs, membri şi simpatizanţi, că atât timp cît principiile ne ţin uniţi, coaliţia merge înainte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
El a mai spus că ALDE este un partener loial.
”Aveţi în ALDE un partener corect, un partener loial, cu care trebuie să ne propunem nu numai orizontul 2020, ci trebuie să mergem mai departe şi, aşa cum am discutat nu o dată în ultima perioadă cu colegul meu, cu Liviu, orizontul nostru trebuie să fie 2024, pentru că avem multe lucruri de făcut împreună şui dacă nu vom face noi aceste lucruri, cine o să le facă. Vedem cine reprezintă aastăzi opoziţia în România”, a mai spus Tăriceanu.
El a mai spus că ”împreună” PSD şi ALDE pot câştiga alegerile prezidenţiale.
”Împreună putem să câştigăm alegerile prezidenţiale şi să-l învingem pe Iohannis”, a mai spus Tăriceanu.