Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: Facebook

Tăriceanu, despre OUG pentru amânarea alegerilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu critică, miercuri, OUG pentru amânarea alegerilor şi posibilitatea înlocuirii listelor de semnături cu contribuţii financiare şi afirmă că listele de semnături erau un filtru democratic.

Share

Catinca Giosanu 0 comentarii

08.04.2020 - 21:07

”Mă aştept ca PNL să nu mai organizeze deloc vot popular”, afirmă Tăriceanu, anunţând că ”această neghiobie” va fi corectată în Parlament.

”Guvernul Lucovid Orban a modificat prin OUG Codul Administrativ şi a stabilit amânarea alegerilor locale. Fără consultări cu partidele, fără consultări cu primarii, fără să-şi pună semne de întrebare dacă o lege organică poate fi modificată prin Ordonanţă de Urgenţă. Graba şi secretomania sunt însă explicate de textul ordonanţei”, a scris, miercuri, pe Facebook, Tăriceanu.

Acesta face referire la art 6, aliniatele 1 şi 2 din OUG adptată de Guvern în ultima şedinţă.

”Mergând pe vechea lor strategie, dai cu o mâna şi iei cu două, Guvernul propune, pe de o parte, micşorarea numărului de semnături necesare pentru candidaturi (bravo!) sau înlocuirea semnăturilor cu sume de bani (contribuţii electorale, cum le numesc ei). Şi aici nu pot să nu mă gândesc cum sau de ce au ajuns guvernanţii să se gândească să «cumpere semnături». Căci seamănă incredibil de mult cu varianta cumpărării de voturi, (infracţiune, de altfel). Lista de semnături are un rol democratic de filtru în prefaţarea procesului electoral. De ce să renunţi la acest filtru şi să-i pui un preţ în bani?”, a mai scris Tăriceanu.

”Eu înţeleg că activiştii PNL sunt îngrijoraţi de cum ar putea să mai iasă în stradă în următorii 50 de ani pentru a strânge semnături pentru Lucovid Orban! Şi atunci ce şi-au zis mai marii partidului: «hai să folosim ceva din banii pe care i-au făcut ai noştri cu importurile de măşti şi echipamente medicale şi să sărim cu banu’ în loc să ne expunem pe stradă să strângem semnături»!”, a completat acesta.

Tăriceanu afirmă că, în acest ritm, se aşteaptă ca ”cei de la PNL să nu mai organizeze deloc vot popular şi să dea o ordonanţă (poate chiar militară) prin care să fie declarat câştigător al alegerilor partidul care are conturile cele mai grase ”.

”Şi aici nu-i bate nimeni, mai ales acum în vremuri de coronavirus! Mai în glumă, mai în serios, această prevedere poate fi considerată o măsură discriminatorie şi care favorizează partidele cu priză la contracte guvernamentale grase. Vom îndrepta în Parlament această neghiobie pentru a readuce democraţia în matcă ei. Pare din ce în ce mai mult că PNL-ului îi place mai mult în dictatură militară decât în democraţie! Cine s-ar fi gândit că în micuţul Lucovid stătea ascuns un mare dictator?”, a mai scris Tăriceanu.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de luni, o OUG pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali, până cel mult la 31 decembrie 2020.

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...