Parlamentarii Uniunii au cerut, miercuri, conform unui comunicat transmis marți, aplicarea deciziei luate în 15 octombrie de liderii grupurilor parlamentare privind discutarea cât mai curând a modificării acestei legi în comisiile de specialitate.
„În Parlament este depus un proiect de lege elaborat de UDMR în baza căruia se poate şi chiar trebuie introduse restricţii mai severe pentru situaţiile în care practica nu este funcţională. Totodată, trebuie introduse şi sistemele de compensare, aşa cum a susţinut UDMR în cadrul dezbaterii în Senat. Este responsabilitatea ministerului să reglementeze cotele de prevenţie până în luna februarie a fiecărui an”, a precizat Korodi Attila, liderul deputaţilor UDMR, potrivit Agerpres.
El a reiterat că „accidentul teribil” de luna trecută din judeţul Mureş putea fi evitat dacă autorităţile, în baza legii adoptate anul trecut, ar fi reevaluat periodic cotele de intervenţie, menţionând că „neglijenţa autorităţilor a fost plătită cu multe vieţi”.