Astfel, liderul grupului PSD a fost ales Radu Preda, care l-a înlocuit pe Şerban Nicolae.
Grupului ALDE, care a fost condus până acum de Daniel Zamfir, i s-au afiliat senatori independenţi şi foşti PSD, el devenind „grupul mixt Democraţia”, după cum l-a prezentat fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de lider al noului grup.
Preşedintele interimar al Senatului, Şerban Valeca, i-a spus lui Tăriceanu că pentru reconfigurarea grupului ALDE trebuie să depună o solicitare scrisă la Biroul permanent.
Grupurile PNL, USR şi UDMR şi-au păstrat liderii din sesiunea trecută: Florin Cîţu (PNL), Adrian Wiener (USR) şi Tanczos Barna (UDMR), potrivit Agerpres.