Măsura este inclusă într-un proiect de lege privind modificarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, pusă în concordanță cu o directivă a UE.
Lentoarea cu care au lucrat deputații în ultima perioadă i-a determinat pe oficialii de la Guvern să facă solicitări privind includerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege care zăcea în sertarele Camerei Deputaților de mai bine de un an de zile. Aceasta după ce și în Senat fusese adoptat tacit, adică fără dezatere, doar prin expirarea termenului.
Conducerea Camerei Deputaților a primit scrisori atât din partea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, cât și din partea secretarului de stat al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, Nini Săpunaru, pentru a pune pe ordinea de zi proiectul anticorupție ce corelează legislația românească cu o directivă europeană.
Astfel, schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Proiectul renunță la o sintagma existentă anterior privind „reaua credință”, pe care Guvernul o consideră de natură subiectivă.
Potrivit noii legi, adoptate în unanimitate de deputați, au fost incriminate noi fapte precum: folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau care au ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din aceste bugete, precum omisiunea, cu știință, de a furniza datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri in bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Ministerul Public va trebui, potrivit legii, să furnizeze Comisiei anual datele statistice disponibile privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
Guvernul cere urgentarea pentru mai multe proiecte
De fapt, conducerea Camerei Deputaților a primit solicitări pentru punerea pe ordinea de zi a mai multor proiecte de lege care necesită să fie adoptate cât mai urgent.
Printre acestea, un proiect de lege care se referă la combaterea spălării banilor și care introduce pedepse și pentru infracțiunile în acest sens săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de către o persoană juridică română chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde a fost săvârșită.
La Senat, situația este încă blocată, după ce luni nu s-a întrunit cvorumul pentru Biroul Permanent, iar ieri nu a putut fi convocat plenul.