Pentru că Dăncilă nu a mai răspuns la telefoane în ultimele ore și au apărut informații că s-ar fi răzgândit cu demisia, au apărut la PSD două scenarii de ultimă oră, ambele cu potențial mare de prelungire a crizei din PSD, au spus surse din partid pentru STIRIPESURSE.RO. Dacă temerile social-democraților se adeveresc și Dăncilă nu renunță așa ușor la conducere, sunt toate șansele să apară un scandal monstru în PSD. Totul depinde dacă Dăncilă demisionează sau nu în CEX.
Scenariul 1. O variantă discutată informal este ca Viorica Dăncilă să vină în CEX PSD și să spună că își depune mandatul de președinte CU CONDIȚIA ca și liderii filialelor unde ea nu a obținut 50+1 din voturi să-și depună și ei mandatul și să organizeze apoi alegeri și la PSD dar și în conducerile județene. În acest caz ar fi vizate nume grele precum Marcel Ciolacu, Claudiu Manda, Marian Oprișan, Radu Moldovan, lideri de filiale unde Dăncilă a pierdut în turul II. Mutarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât cel care vrea să ia partidul este Marcel Ciolacu și i s-a cere și lui să-și depună mandatul dacă se va ajunge acolo.
Scenariul 2. Viorica Dăncilă ar mai putea să ridice problema că a fost aleasă în Coongres și nu pot 30-40 de lideri județeni să decidă ei pe persoană fizică, fără un mandat de la baza partidului, dacă mai stă sau dacă mai pleacă. Dăncilă ar putea să le ceară șefilor județeni din CEX să vină cu un mandat clar obținut în organizațiile județene, prin consultarea primarilor, dacă baza partidului consideră că este nevoie sau nu de schimbarea liderului. Dacă se formează astfel o majoritate să plece, atunci va demisiona, la o viitoare ședință CEX, însă doar după ședințe cu vot n teritoriu.
Chiar dacă ‘reformatorii’ din jurul lui Marcel Ciolacu sunt numeroși și niciun alt lider PSD nu are în jurul său o masă critică cu care să preia puterea în partid după alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă încă nu este istorie în partid. E posibil ca Dăncilă să nu demisioneze, spun surse din PSD.
În tabăra ‘reformatorilor’ circulă așadar un plan B dacă Dăncilă nu se retrage, dar nici apropiații lui Dăncilă nu stau degeaba.
Planul echipei Ciolacu-Stănescu pentru sedinta CEX presupune o conducere colectiva interimara pana la Congres.
CEx se reunește marți, de la ora 18.30, la sediul PSD din Kiseleff.