1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăScandal la nivel înalt, după ce abuzul în serviciu ar putea fi...

Scandal la nivel înalt, după ce abuzul în serviciu ar putea fi permis în anumite condiții

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

„Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (…) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare”, se arată într-un amendament adoptat de Senat.

Potrivit aceluiaşi proiect, cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la 2 la 7 ani) se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV SIDA.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi acuză pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi pe cel al PSD, Marcel Ciolacu, că „vor să dea liber la furat până la 250.000 de lei”, după ce Senatul a adoptat un proiect conform căruia pragul pentru abuzul în serviciu se stabileşte la această sumă.

„Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă vor să dea liber la furat până în 250.000 de lei. PSD şi PNL au votat la Senat un nou prag la abuzul în serviciu. Comiţi un prejudiciu de 250.000 de lei? Ai scăpat. E legea care ne-a scos în stradă, cu sutele de mii, în 2017. E legea pe care am oprit-o atunci. Aşa cum trebuie să facem şi acum. Urmează Camera Deputaţilor şi ne vom lupta să nu treacă aşa ceva. Vă chem alături de mine şi USR să punem presiune pe coaliţia asta a hoţiei şi sărăciei”, a scris Drulă, pe Facebook.

Drulă a menţionat că votul vine „în aceeaşi zi în care, tot la Senat, au refuzat să elimine” pensiile speciale.

„Alegerea lor e făcută: preferă să îşi apere specialii decât să luăm miliarde de euro din PNRR. Nu mai au nicio limită”, a menţionat liderul USR.

Deputatul Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, a anunţat că USR a propus un prag valoric pentru abuzul în serviciu la nivelul unui salariu minim pe economie, „pentru că statul nu poate susţine în mod serios că munca unui om pe o perioadă de o lună este un fleac”, o valoare care poate fi ignorată.

„Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”, a scris şi deputatul USR, pe Facebook.

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că adoptarea legii a fost o greșeală și trebuie remediată în Camera Deputaților, care este for decizional.

„Pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu este o greșeală care trebuie corectată la Camera Deputaților. Există două decizii ale CCR care prevăd că este nevoie de un «prag valoric al pagubei» şi o «anumită intensitate a vătămării» dar soluția este să fixăm un plafon modic”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....
Ultima oră
Pe aceeași temă