1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăPoliticăSancțiune: Activitatea agenților economici va fi suspendată dacă nu respectă regulile

Sancțiune: Activitatea agenților economici va fi suspendată dacă nu respectă regulile

„Am avut un amendament pe care parlamentarii nu au vrut să-l depună. Domnul Bode a spus astăzi foarte clar – dacă nu va fi susţinut în Parlament, avem pregătită o ordonanţă de urgenţă prin care vom suspenda activitatea acelor cluburi care nu respectă legislaţia în vigoare, activităţi economice, nu este vorba numai despre cluburi”, a spus Cîţu la Parlament.

El a arătat că acest amendament vizează suspendarea activităţii, într-o primă fază, cu două săptămâni, iar apoi pe termen mai lung.

La rândul său, ministrul de interne, Lucian Bode, i-a cerut preşedintelui PNL Ludovic Orban să discute în coaliţie de guvernare posibilitatea de a fi aduse modificări Legii 55/2020, astfel încât să poată fi suspenda activitatea agenţilor economici. „O amendă de 1.000 de lei într-un club de fiţe în Bucureşti nu rezolvă problema”, afirmă ministrul.  Potrivit acestuia, actul normativ – amendament în Parlament sau OUG – trebuie să stabilească în ce condiţii se poate ajunge la sigilarea respectivei locaţii şi ce riscă cei care nu respectă prevederile legale.

„Contravaloarea amenzilor aplicate în 20 martie este de 1,6 miliarde de lei. Cu toate acestea, o amendă de 1.000 de lei într-un club de fiţe în Bucureşti nu rezolvă problema. Guvernul trebuie să arate determinare, trebue să vină cu măsuri foarte ferme pentru că nu este normal ca marea majoritate a populaţiei, care respectă aceste măsuri, să constate că anumiţi cetăţeni (…) nu respectă normele de protecţie santară”, a mai declarat Bode.

 

Cele mai citite

Rovinieta 2025: Costuri, valabilitate și modificări legislative

Proprietarii vehiculelor surprinse fără Rovinietă riscă sancțiuni, valoarea acestora fiind stabilită în funcție de tipul vehiculului și de durata utilizării ilegale a infrastructurii rutiere Începând...

Sorcova și semănatul, practicate de comunități etnice în prima zi a Noului An

Sorcova este specifică grecilor și bulgarilor, în timp ce semănatul este întâlnit în rândul ucrainenilor și rușilor-lipoveni Marți, în prima zi a Anului Nou pe...

Rata inflației a crescut în decembrie la 5,14%

Mărfurile alimentare și serviciile au fost în topul scumpirilor Rata anuală a inflației a urcat la 5,14% în luna decembrie 2024, de la 5,11% în...
Ultima oră
Pe aceeași temă