1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăRomânia cere sprijinul Greciei pentru intrarea în Schengen

România cere sprijinul Greciei pentru intrarea în Schengen

România a cerut sprijinul Greciei pentru intrarea în Schengen, cu prilejul vizitei pe care premierul României, Nicolae Ciucă, a făcut-o la Atena.

„În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, l-am rugat pe domnul prim-ministru şi, desigur, echipa dumnealui, să ne sprijine în tot ceea ce înseamnă demersul nostru de a fi cât mai curând admişi în spaţiul Schengen. Este un obiectiv naţional, este o recunoaştere faţă de eforturile pe care ţara noastră le-a făcut în acest sens”, a declarat premierul Ciucă în fața premierului Greciei, Kyriakos Mitsotakis.

Premierul Ciucă i-a atras atenția omologului său elen că atitudinea României în sprijinul Ucrainei este un element care trebuie să urgenteze primirea României în Schengen.

Românii trebuie să primească o răsplată pentru faptul că au ajutat Ucraina, susține Ciucă

Românii au depus „eforturi care s-au văzut foarte bine în această perioadă, de când a început războiul în Ucraina, şi am asigurat toate elementele pentru ca tranzitul de persoane, de bunuri, de cereale dinspre Ucraina şi dinspre Republica Moldova să poată să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, dovedind astfel că respectăm cerinţele acquis-ului european, acquis-ului Schengen. Şi totodată este o răsplată faţă de cetăţenii români care aşteaptă de zece ani să dobândim acest statut de ţară membră Schengen, pentru că în felul acesta cred că vom putea să contribuim mult mai facil la tot ceea ce înseamnă atât tranzitul de bunuri, cât şi elementele de întărire a siguranţei şi securităţii pe graniţa Schengen”, a explicat premierul Ciucă.

Șeful guvernului de la Atena a confirmat că a discutat cu omologul român despre dorința României de a intra în Schengen. Totuși, premierul Greciei a avut doar o reacție politicoasă, fără să promită nimic României.

„Am discutat şi despre integrarea în spaţiul Schengen a României şi Bulgariei. În general, ne-am referit şi la traiectoria pe care o au Balcanii de Vest în integrarea lor în marea familie europeană, pentru că aceasta va duce la o dezvoltare a economiei, în general, în toată peninsula noastră şi stabilitate şi siguranţă în zonă”, a explicat premierul Mitsotakis.

Croația e mai aproape de intrarea în Schengen decât România

În ianuarie, chiar președintele Iohannis anunța că obiectivul esențial al României, în anul 2022, este intrarea în Schengen. Între timp, se pare că Croația a trecut înaintea României în propria ei campanie pentru Schengen. Președintele Iohannis, acum o săptămână, a încercat să justifice tergiversarea dosarului legat de candidatura României.

„Se negociază, noi suntem implicaţi în negocieri şi sperăm ca în final să avem şi noi o soluţie bună pe acest dosar, care, trebuie să fim sinceri, şi pentru noi reprezintă o frustrare”, a recunoscut președintele României.

În anul 2022, unul dintre pașii importanți făcuți de România a fost desființarea Secției Speciale. Oficialii români au considerat că și această măsură ne va ajuta în negocierile pentru Schengen.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă