Reacţia MAE vine după ce ţara noastră nu a obţinut un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU în perioada 2020 – 2021, Estonia şi arhipelagul caraibian Saint Vincent şi Grenadine fiind alese vineri de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a deveni, din ianuarie, membre nepermanente.
,,Indiferent de rezultatul final, acţiunile diplomatice derulate pe parcursul acestei campanii au consolidat profilul internaţional al României şi au condus la dinamizarea şi, în unele cazuri, relansarea relaţiilor bilaterale cu state membre ONU din areale geografice îndepărtate şi dificil accesibile, neacoperite de actuala reţea diplomatică a ţării noastre”, precizează MAE.
România a candidat, în data de 7 iunie, pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru mandatul 2020 – 2021. În primul tur, România a obţinut un număr de 78 de voturi.
În ultimul tur al alegerilor din cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Estonia a obţinut un număr mai mare de voturi, fiind aleasă ca reprezentant al Grupului Est-European.
,,România s-a angajat mai târziu în această campanie, practic din 2017, din dorința de a contribui la întărirea rolului unic al Organizației Națiunilor Unite (ONU), de garant al păcii și securității mondiale, de promotor al dezvoltării durabile și susținător al drepturilor omului”, mai spune MAE.