Prim-vicepreşedintele PNL dă vina pe Clotilde Armand pentru organizarea „extrem de proastă, în stil franțuzesc veritabil” de la BES 1, potrivit antena3.ro.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a făcut, luni seară, apel la organizatorii alegerilor din Sectorul 1 al Capitalei, să găsească urgent soluții pentru oamenii care lucrează, de 42 de ore încontinuu, la centralizarea proceselor verbale şi la predarea buletinelor de vot, în urma alegerilor locale de duminică.
Acesta a făcut acuzații grave la adresa actualului primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, și susține că fac presiuni în favoarea acesteia.
„La Sectoul 1se întâmplă lucruri de o gravitate absolută. Am stat de vorbă cu oameni care nu au dormit de 42 de ore, care nu mai au mâncare, apă, pentru a preda buletinele de vot. Sacii cu buletinele de vot stau pe caldarâm. Am solicitat ca Jandarmeria să păzească fiecare vot, pentru a nu exista niciun fel de acuzaţii.
E e o organizare extrem de proastă, în stil franțuzesc veritabil, cu o birocrație excesivă la nivel european, cum ne-a obișnuit această națiune.
Oamenii când m-au văzut erau cu lacrimi în ochi. Mi-au spus: „Domnul Bogdan, stăm de 42 de ore, nu merită banii pe care îi primim pentru a rămâne şi a fi umiliţi”.
Aceste lucruri arată că cineva doreşte să-i ducă pe aceşti oameni la disperare, pentru ca voturile să rămână aici şi eventual să facă lucruri la care nu vrem să ne gândim.
Doamna Armand ar trebui să se împace cu ideea că a pierdut aceste alegeri. Noi nu suntem Saint Denis, nu suntem Arondismentul 15 Paris, unde poliţia şi jandarmeria franceză nu mai are acces din cauza bandelor care terorizează Saint Denis şi este nevoie de intervenţia Armatei. La noi Poliţia funcţionează, autoritatea statului funcţionează.”, a declarat Rareş Bogdan, luni seară, la Biroul Electoral Sector 1.
„România este o ţară europeană, este o ţară respectată, este o ţară care trebuie să fie respectată, nu suntem o ţară care suntem colonia nimănui, suntem o ţară cu stat de drept funcţional, cu Jandarmerie funcţională, cu poliţie funcţională şi unde, dacă în 18.984 de secţii din România a funcţionat statul, nu înţeleg de ce într-un singur loc din România statul român nu funcţionează sau cineva încearcă să împiedice autoritatea statului de a-şi exercita treaba”, a afirmat eurodeputatul.
Doamna Armand, pur si simplu, incearca sa ne explice ca suntem un fel de Bantustan din Africa. Nu suntem Bantustan din Africa. Suntem o țară eruopeană de multe ori mult mai civilizată decât zone întregi din Franța. Așa că o invit să lase presiunile, că nu ne lăsăm impresionați nici în fața unei ambasade, nici în fața unor pesonaje și vom păzi fiecare vot.
Clotilde Armand a pierdut funcția de primar în Sectorul 1, susține PNL. George Tuță a întrecut-o cu câteva sute de voturi
Clotilde Armand a pierdut alegerile în Sectorul 1 al Capitalei, fiind întrecută de George Tuță, anunță filiala PNL Sector 1.
Potrivit PNL Sector 1, după numărarea a 98,7% din totalul voturilor exprimate în Sectorul 1, George Tuţă ar avea 475 de voturi peste Clotilde Armand.
“După numărarea a 98,7% din totalul secțiilor de vot din sector, George Tuță este noul primar al Sectorului 1!, susține PNL Sector 1
“După numărarea a 98,7% din totalul secțiilor de vot din sector, George Tuță este noul primar al Sectorului 1! Numărătoarea paralelă arată 475 de voturi în plus pentru George Tuță. Au mai rămas două secții unde reprezentanții USR tergiversează numărătoarea voturilor, la 10 ore de la închiderea secțiilor de vot. La secția 27, am solicitat intervenția poliției naționale pentru a aplica legea. În prezent, se fac cercetări la fața locului.
De asemenea, atragem atenția că la nivelul aparatului administrativ al Sectorului 1 se tergiversează deplasarea președinților de secții către Biroul Electoral de Sector, modificându-se inclusiv procedurile de predare a sacilor cu voturi.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!