1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăPSD anunță o nouă moțiune simplă. Ce ministru este vizat

PSD anunță o nouă moțiune simplă. Ce ministru este vizat

În plus, până la finalul actualei sesiuni parlamentare social-democraţii vor depune în Parlament moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.

Ciolacu l-a acuzat pe Oros că „este într-o lume paralelă faţă de ceea ce se întâmplă în acest moment în acest domeniu”.

Criticile PSD cu privire la agricultură:

–        nu au fost date nici până acum despăgubirile pentru secetă,

–        nu au fost plătită acciza pe trimestrele 3 şi 4 de anul trecut, ceea ce reprezintă 60% din totalul de acciză,

–        ministrul Oros a venit cu o iniţiativă parlamentară, la Senat, să modifice legea 17, cea privitoare la înstrăinarea terenurilor.

„De acea, împreună cu colegii mei, am decis, săptămâna viitoare, să depunem o moţiune simplă la adresa domnului ministru Oros la Camera Deputaţilor. Pericolul asupra securităţii alimentare a României în acest moment este unul real”, a spus Ciolacu, la o conferinţă de presă.

Liderul PSD a anunțat și depunerea unei moțiuni de cenzură.

„Până la sfârşitul acestei sesiuni categoric vom depune o moţiune de cenzură. Am depus o moţiune simplă la adresa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, văd că şi din interiorul coaliţiei sunt din ce în ce mai multe voci care doresc înlocuirea domnului ministru. Vedem ce se întâmplă în ATI, aşteptăm în continuare măsurile pe care le-a luat domnul Vlad Voiculescu, deoarece România s-a mai confruntat şi cu valul 1 şi cu valul 2, deci am avut timp să învăţăm”, a spus Ciolacu.

Cele mai citite

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă