UPDATE. PSD îl propune pe Gheorghe Stan, șeful Secției speciale pentru investigarea magistraților, în funcția de judecător la Curtea Constituțională, din partea Camerei Deputaților.
Propunerea a fost depusă la Camera Deputaților, potrivit unor surse social-democrate.
Procurorul Gheorghe Stan conduce, alături de adjuncta sa, Adina Florea, Secţia specială pentru investigarea magistraţilor și a fost procuror-adjunct al Inspecţiei Judiciare.
Gheorghe Stan a fost validat, pe 28 ianuarie, la conducerea Secției pentru anchetarea magistraților cu 11 voturi ”pentru” de plenul CSM.
Din partea Senatului va fi propus fostul vicepreședinte al CSM, Cristian Deliorga, tot la nominalizarea PSD.
Trei din cele nouă mandate mandate de la CCR vor deveni vacante începând cu luna iunie a acestui an. Potrivit legii, numirile pentru cele trei posturi sunt făcute de Administrația Prezidențială, Senat și Camera Deputaților.
Fostul consilier prezidenţial Simina Tănăsescu a fost numită, ieri, judecător la Curtea Constituţională, în locul lui Petre Lăzăroiu, printr-un decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis. ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 6 mai a.c., decretul privind numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a doamnei Elena-Simina Tănăsescu pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2019”, anunţă Preşedinţia.
Simina Tănăsescu a demisionat de la Cotroceni în 20 iunie 2018, în urma scandalului provocta de o discuţie avută cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia. Preşedinţia spunea la acel moment că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice. Plenul Curţii Constituţionale a decis sesizarea Comisiei de la Veneţia în legătură cu discuţia dintre Simina Tănăsescu şi Petre Lăzăroiu. Scandalul a izbucnit după ce judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a declarat că a avut o întâlnire cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, aceasta spunându-i că fundaţia VeDem Just îi cere preşedintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR. Lăzăroiu spunea că mandatul său este perfect legal şi că ”se vrea neapărat să se creeze o presiune”. Ulterior, judecătorul CCR a declarat că Simina Tănăsescu nu i-a cerut să demisioneze şi nici nu s-a simţit presat din partea acesteia.
Președintele USR, Dan Barna a declarat, ieri, că cele două propuneri ale partidului pentru judecătorii CCR numiți de Camera Deputaților și Senat sunt avocații Mircea Ursuța și Vlad Ștefan. Liderul USR a precizat că este în discuții cu partidele din Opoziție pentru nominalizarea unor candidați comuni. Liberalii îl vor nominaliza la Senat pe Daniel Fenechiu, iar la Camera Deputaţilor pe Ioan Cupşa. Daniel Fenechiu este vicepreşedinte al Comisiei juridice a Senatului, în timp ce Ioan Cupşa este doar membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
Judecătorii cărora le expiră mandatele la CCR sunt Mircea Ştefan Minea (propus de Camera Deputaţilor în perioada PDL), Simona Maya Teodoroiu (propusă de o majoritate PSD din Senat) şi Petre Lăzăroiu (în locul căruia preşedintele Iohannis a desemnat-o deja pe Simina Tănăsescu).