9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăPromisiunea lui Ludovic Orban referitoare la Legea pensiilor

Promisiunea lui Ludovic Orban referitoare la Legea pensiilor

“Este o lege în vigoare. Orice lege care este în vigoare trebuie respectată de Guvern. Nu ne stă în fire, ceea ce au făcut Guvernele anterioare, în special în ultimii trei ani de zile, să fie primii care încalcă legea. Vă readuc aminte că pensiile trebuiau indexate într-un alt sistem, printr-o lege a pensiilor, cu 50% din creşterea salariului mediu brut plus compensarea integrală a indicelui de creştere a preţurilor de consum, rata inflaţiei, la începutul anului. Ăla era sistemul predictibil, în care ştia orice bunic şi părinte, orice om aflat la pensie cu cât îi creşte pensia la începutul anului. Sistemul ăsta introdus de ei, sigur, a bulversat complet, dar, este o lege în vigoare, este o lege promulgată de preşedintele Iohannis şi o lege pe care vrem să o aplicăm”, a afirmat Orban, întrebat cum va acţiona pentru a aplica prevederile din Legea pensiilor.

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă