Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a reacționat la această decizie și a transmis că ordinul DSU “a fost un precedent periculos și o intimidare a membrilor CJSU”.
Liderul liberalilor timișeni spune despre şeful DSU Raed Arafat că se consideră deţinătorul adevărului absolut asupra intereselor oamenilor: „scuzele ar fi primul gest firesc”.
Alin Nica a răspuns sâmbătă la un comentariu pe Facebook, în care un utilizator îi propune să îl tragă la răspundere pe Raed Arafat, în baza sentinţei Curţii de Apel Bucureşti.
Liderul PNL Timiș susţine că timişorenii aşteaptă şi merită scuzele lui Raed Arafat şi a celor care i-au susţinut la nivel local „decizia nedreaptă şi ilegală”.
Sentința nu e definitivă. Raed Arafat, ironizându-l pe Nica, a spus că va face apel.