„Domnul primar general mi-a prezentat problemele cele mai grele, cele mai mari pe care le-a găsit de la preluarea mandatului. Mi-a prezentat soluţiile pe care le vede şi probleme, ştim cu toţii, sunt multe, începând de la termoficare, la trafic, la gestionarea deşeurilor, la problema poluării în Bucureşti. Toate acestea sunt chestiuni complicate şi am fost foarte bucuros să văd că domnul primar general are soluţii, are abordări foarte constructive”, a declarat, la finalul întrevederii, președintele Klaus Iohannis.
El a spus că unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate cu ajutorul fondurilor europene, iar altele cu sprijinul „solid” al Guvernului, pe care autoritățile locale nu le pot rezolva singure. La acest capitol, șeful statului a menționat termoficarea, dar și construcția șoselei de centură, necesară pentru aeristirea traficului.
Tot ce ţine de buna gestionare a Bucureştiului se poate rezolva în condiţiile în care municipalitatea găseşte în Guvern „un partener solid şi un sprijin solid”, potrivit președintelui.
„Cred că se poate rezolva tot ce ţine de buna gestionare a Bucureştiului, în condiţiile în care primarul general şi Primăria Generală găsesc în Guvern un partener solid, un sprijin solid şi atunci, într-un termen rezonabil, şi problemele Capitalei vor putea fi abordate şi rezolvate”, a subliniat Iohannis.