UPDATE: Ședința comună a Guvernelor României și Israelului va avea loc în anul 2021, a anunțat, la București, președintele Klaus Iohannis.
Președintele Iohannis a făcut această precizare la data de 8 iunie 2021, în prima zi a vizitei în România a președintelui Reuven Rivlin.
–––––––––––––––
Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Israel, a declarat că va acorda în continuare o atenție deosebită parteneriatului dintre România și Statul Israel, anunță Președinția României.
În acest context, Klaus Iohannis a adresat invitația ca președintele Statului Israel să efectueze o vizită în România, invitație acceptată imediat de președintele Reuven Rivlin.
Președintele României a subliniat și rolul important al organizării celei de-a treia ședințe comune de guvern România-Israel, care va contribui la dezvoltarea cooperării economice și sectoriale între cele două țări.
Aceste discuții au avut loc în contextul în care Klaus Iohannis a avut marți, 21 ianuarie, o întrevedere bilaterală cu șeful Statului Israel, Reuven Rivlin, în marja participării la Forumul liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului. Forumul se desfășoară la Ierusalim în perioada 22 – 23 ianuarie 2020.