2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPreședintele Iohannis va avea o intervenție în plenul Adunării Generale ONU, apoi...

Președintele Iohannis va avea o intervenție în plenul Adunării Generale ONU, apoi va merge la recepția oferită de președintele Biden

Președintele României, Klaus Iohannis, va avea o intervenție în plenul Adunării Generale a ONU, la New York.

Reuniunea Adunării Generale a ONU (UNGA 78) se desfășoară în ziua de 19 septembrie 2023, de la ora 9 dimineața (16 – ora României). „În cadrul intervenției naționale pe care o va susține în plenul Adunării Generale a ONU, Președintele României va prezenta evaluările țării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia prioritățile de politică externă și contribuția României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU”, a transmis Președinția României.

Apoi, șeful statului român va participa la „Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – Dialogul Liderilor”. Discuțiile vor avea tema „Unitate și solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”.

„Cu prilejul intervențiilor în cadrul reuniunilor multilaterale și cu prilejul interacțiunilor cu omologii din statele membre ONU, Președintele României va reitera sprijinul ferm al țării noastre pentru multilateralismul eficient, respectarea dreptului internațional și ordinea internațională bazată pe reguli, în care ONU are rolul central. Președintele Klaus Iohannis va prezenta, de asemenea, analiza României privind cumulul de crize multifațetate cu care se confruntă comunitatea internațională la nivel global, cu efecte negative asupra implementării Agendei 2030, precum și modalitățile de gestionare a acestora în mod eficient – prin acțiune coordonată și solidară, în special pe paliere precum securitatea alimentară, combaterea dezinformării și gestionarea schimbărilor climatice. Președintele României va menționa, de asemenea, importanța Summitului Viitorului, din septembrie 2024, a cărui miză fundamentală este consolidarea multilateralismului, astfel încât ONU să poată gestiona adecvat provocările viitorului”, a anunțat Președinția României.

În seara de 19 septembrie, de la ora 19.00 (02.00 – ora României), președintele Iohannis participă la recepția tradițională oferită de președintele SUA, Joe Biden, și Prima Doamnă, Jill Biden, în onoarea șefilor de delegații.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Curtea Penală Internațională emite mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis joi mandate de arestare pentru premierul Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, a anunțat Jerusalem...

România, învinsă categoric de Olanda în Golden League! Un start dificil înaintea Campionatului European

Echipa națională de handbal a României a pierdut clar primul meci din turneul Golden League, scor 26-41 împotriva Olandei, cu doar opt zile înainte...
Ultima oră
Pe aceeași temă