8.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăPoliticăPrefecții și subprefecții au emoții, Guvernul face miercuri schimbări

Prefecții și subprefecții au emoții, Guvernul face miercuri schimbări

Mai mulți prefecți și subprefecți din țară vor fi schimbați din funcții prin decize a Guvernului României iar pe posturile vacante din unele Instituții ale Prefectului din țară vor fi numite persoane pe baza negocierilor purtate în coaliția de guvernământ.

PNL, USR-PLUS și UDMR au stabilit câte Instituții ale Prefectului vor avea fiecare în țară în ceea ce privește numărul de prefecți și subprefecți. În aceste condiții, după ședința de Guvern de miercuri după-amiază, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, mai mulți prefecți și subprefecți vor fi înlocuiți din funcții.

Conform legii, prefecții și subprefecții sunt apolitici dar, în realitate, partidele aflate la guvernare numesc în aceste funcții de conducere la nivel județean oameni fideli formațiunilor politice aflate la putere.

Cele mai citite

Simone Scuffet, de la CFR Cluj la liderul din Serie A! Napoli l-a prezentat oficial

Simone Scuffet, fost portar al CFR Cluj, a fost prezentat oficial la Napoli, liderul din Serie A. Simone Scuffet, de la CFR Cluj la Napoli Simone...

Armura prudenței: Cum să te ferești de capcanele economice ale anului 2025

Strategiile de supraviețuire financiară în 2025 sunt la îndemâna noastră, crede profesorul de economie Cristian Păun Profesorul Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice...

Înlocuitor surpriză pentru Pancu la naționala U21!

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, este principala opțiune pentru a conduce România U21 în meciurile împotriva Italiei și Spaniei, la Campionatul European de...
Ultima oră
Pe aceeași temă