4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăPredoiu ne spune momentul exact când barierele din vămile terestre se vor...

Predoiu ne spune momentul exact când barierele din vămile terestre se vor ridica


Barierele din vămile terestre vor fi ridicate începând cu data de 31 decembrie, la ora 00:00, a anunțat miercuri seara ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. El a menționat, însă, că vor putea fi efectuate controale în cazul în care polițiștii de frontieră vor avea suspiciuni cu privire la un transport.

Întrebat despre data exactă a eliminării barierelor la frontiere, ministrul a confirmat: „31 decembrie, ora 00:00. Asta este cea mai mare satisfacție”.

Ministrul a adăugat că măsuri de comunicare strategică vor fi implementate în perioada următoare: „În același timp, aș vrea să informez cetățenii și noi o să facem structurat, astăzi am discutat inclusiv măsuri de comunicare strategică în zilele următoare și veți vedea aceste măsuri”.

După aderarea la Schengen vor fi aplicate controale selective

Predoiu a subliniat că, în conformitate cu regulile din spațiul Schengen, vor fi aplicate controale selective: „Așa cum există în orice stat european membru în spațiu Schengen, adică controale acolo unde sunt indicii, informații sau semne aparente, vizibile, că ceva e în neregulă cu un transport sau altul de pasageri, de mărfuri sau pur și simplu un autoturism cu cetățeni care se plasează, eu știu, în afara unor operațiuni comerciale”.

El a precizat că Poliția Română și Poliția de Frontieră sunt deja instruite pentru aceste proceduri. „(…) Am discutat până și modul în care trebuie explicat cetățenilor, modul de adresare”, a adăugat ministrul.

Cătălin Predoiu a făcut, de asemenea, un apel la cetățeni să colaboreze cu autoritățile: „Suntem parteneri ai cetățeanului și apartenența la spațiu Schengen implică și o anumită responsabilitate și un anumit tip de conflicte și de cooperare între cetățeni și Poliția de Frontieră”.

Aderarea completă a României la Schengen, pe agenda Consiliului JAI din 12 decembrie

O propunere legislativă va fi destinată protecției copiilor în mediul online, obligând platformele digitale să raporteze autorităților cazurile de abuz sexual asupra minorilor

Președinția ungară a Uniunii Europene a introdus pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 12 decembrie 2024, adoptarea deciziei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România, precum și între cele două state. Acest pas marchează o evoluție importantă pentru aderarea completă la Spațiul Schengen.

Decizia vine după ce Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Guvernelor din statele membre ale UE (COREPER) a agreat, la 27 noiembrie 2024, aderarea României la Schengen și cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. Controalele la frontierele aeriene și maritime cu Bulgaria și România au fost eliminate începând cu 31 martie 2024.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă