8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPNL vrea majorități funcționale în consiliile locale

PNL vrea majorități funcționale în consiliile locale

„Avem această decizie de a încerca pentru obţinerea unor majorităţi funcţionale să avem ca principali parteneri de colaborare locală, în administraţia locală, USR şi PMP. Evident că noi cu USR şi PLUS am fost, să spunem, în parteneriat pentru candidaţii la primării. Şi pentru majoritatea în Consiliul General eu sper să reuşim să facem şi cu Mişcarea Populară”, a spus Turcan, la B1 TV.

Potrivit acesteia, fără o majoritate în consiliile locale, proiectele, care sunt „rezultatul unei munci în echipă”, nu pot fi realizate.

„De aceea ne-am şi străduit să le explicăm oamenilor, în campanii, că e foarte important să dea votul pentru primari ca să le dea şi echipe, pentru că dacă nu au echipe, viaţa lor va fi dificilă, foarte dificilă”, a afirmat viceprim-ministrul. 

Citește și: PMP face alianță cu PNL și cere o a treia funcție de viceprimar general

Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă