3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPNL se erijează în negociator între Nicușor Dan și USR PLUS în...

PNL se erijează în negociator între Nicușor Dan și USR PLUS în problema bugetului

Consilierii generali și primarul general Nicușor Dan au avut o întâlnire miercuri seara pe tema bugetului Capitalei. La întâlnire au participat Vlad Voiculescu, Horia Tomescu și Cosmin Smighelschi (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Răzvan Socolovici și Diana Mardarovici (PNL), Andrei Ionescu și Sebastian Moise (PMP). „A fost un dialog echilibrat, în care am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureștenilor. În numele USR PLUS, Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice cu privire la buget, urmând ca în următoarele 24 de ore, în cadrul organizației, să se facă o nouă analiză, astfel încât să ne apropiem cu toții de o soluție. Discuțiile vor continua mâine seară și sper să ajungem cât mai curând la un acord, ținând cont atât de prioritățile comune, cât și de constrângerile momentului”, a scris Dan, pe Facebook. 

PNL a vrut să dea o mână de ajutor

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan spune că USR PLUS și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vor ajunge la o înțelegere cu privire la votul asupra bugetului. Cei care au refuzat să aprobe proiectul au fost consilierii USR PLUS care acuză că acesta este supradimensionat și bazat pe proiecții nerealiste, iar liberalii care au votat alături de Nicușor Dan încearcă acum să joace rolul mediatorilor între cele două părți. „Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este că bugetul va trece. Vreau să îi felicit pe colegii mei, în frunte cu Stelian Bujduveanu, viceprimarul nostru, și pe toți cei 12 consilieri generali PNL pentru felul în care au înțeles să fie alături de bucureșteni și și-au luat rolul în serios, fiind cât se poate de raționali și de pozitivi. Chiar dacă s-a întâmplat acea nesincronizare și cei 17 consilieri USR-PLUS au blocat, pentru moment, bugetul, în aceste zile Nicușor Dan poartă discuții,” a afirmat Bogdan, la Antena 3.

În aceeași zi, Rareș Bogdan îl criticase însă pe Nicușor Dan în aceeași zi, dar la Digi24. El l-a avertizat atunci pe primarul general că „nu mai e singur pe teren” și i-a cerut să se consulte cu PNL și USR PLUS pentru a pune capăt scandalului și i-a amintit că a câștigat alegerile în Capitală „datorită celor trei forțe din jurul său”.

Capitala nu va fi susținută de Guvern

La rândul său, premierul Florin Cîțu a transmis nu va susține Capitala de la bugetul național, încercând în acest fel să forțeze găsirea unei soluții. „Am avut discuții și cu domnul primar general. Eu știu situația de la București, am lucrat și cu domnul primar general și anul trecut pentru a rezolva câteva dintre problemele de la buget de anul trecut, am construit bugetul anul acesta împreună. Este foarte important să avem un buget cât mai repede la București. Mesajul meu este clar, nu vom susține de la bugetul național întârzieri care să ducă după aceea la incapacități de plată și apoi să plătim mai mult. Deci, bugetul național nu va susține un derapaj la București. De aceea, sunt sigur că vor găsi o soluție cât mai rapid la București, se va vota bugetul și se va merge mai departe. După aceea putem să ne gândim și la soluții”, a declarat Cîțu.

Întrebat dacă veniturile din 7 miliarde de lei sunt realiste, premierul a spus: „Cred că cei care au construit bugetul trebuie să vină cu această explicație: veniturile, înainte de a avea o execuție bugetară, par câteodată supraestimate sau subestimate, vom vedea care va fi execuția bugetară. Până acum execuția bugetară arată că avem venituri mai mari decât am prognozat”.

Nu negociem principii

La rândul lor, USR PLUS au transmis încă o dată mesajul că „negociem orice, dar nu negociem principii”. „Tot creștem cheltuielile, dar pentru că știm că nu avem loc de ele în buget, mințim oficial pe toată lumea crescând veniturile din pix. Nimic bun nu va veni vreodată din minciună. Nu putem accepta practicile pe care le criticam la primarul PSD, Gabriela Firea. La doar 6 luni de la alegerile locale când o criticam pentru un buget chiar mai mic decât cel propus pentru acest an, ni se cere acum votul pentru o minciună,” au comunicat consilierii USR PLUS. Ei au atras atenția că cele mai mari venituri pe care le-a avut vreodată în istoria sa Bucureștiul au fost de 4.46 miliarde de lei, în timp ce bugetul pe 2021 e construit pe o proiecție mult mai mare.

Consecințe

La rândul său, fostul primar al Capitalei, senatoarea PSD Gabriela Firea consideră că e necesar să fie adoptat bugetul în varianta propusă de Nicușor Dan, respectiv în varianta estimată la 7 miliarde de lei.

Firea consideră că în momentul de față este necesar ca municipalitatea să poată conta pe cele 7 miliarde, astfel încât să nu fie necesară restrângerea dramatică a unor cheltuieli esențiale, precum subvențiile pentru transportul public sau termoficare.

„Primele cheltuilei care s-ar restrânge ar fi cele pentru subvențiile la transportul public și la termoficare. Asta ar însemna cu un bilet de autobuz să poată ajunge să coste 5-6 lei. De asemenea, factura la întreținere va putea să ajungă de 3-4 ori mai mare”. GABRIELA FIREA, FOST PRIMAR

Cele mai citite

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă