6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPavel Popescu: Fără TikTok, scăpăm de Cumpănașu, descreieratul care instigă la ură...

Pavel Popescu: Fără TikTok, scăpăm de Cumpănașu, descreieratul care instigă la ură și abandon școlar

În aprilie 2020, deputatul liberal Pavel Popescu anunța inițierea unui proiect legislativ prin care statul român să poată limita drastic investițiile companiilor chineze și ale unor state din afara spațiului comunitar în domeniile strategice din România, pentru următorii 10 ani.

La niciun an distanță, parlamentarul liberal face un nou apel public, de data aceasta pentru reglementarea spațiului social media, astfel încât acesta să fie ferit de prezența și manifestările unor ”descreierați” de genul lui Alexandru Cumpănașu, care influențează zilnic destinele copiilor din România.

”Am spus-o de mai multe ori: ar fi ideal pentru noi toți dacă am putea scăpa de TikTok. Știu că vor sări mulți să mă acuze de cenzură și dictatură dar luați-o ușor, nu vă grăbiți. Dragi părinți, vă dau 3 motive pentru care aș închide mâine TikTok-ul și v-aș face un serviciu”, scrie deputatul liberal pe Facebook, enumerând apoi beneficiile sociale ale unei asemenea măsuri: ”a) Datele copiilor noștri nu ar mai fi transmise către serverele companiilor controlate de Partidul Comunist Chinez și nu ar mai fi folosite într-un mod abuziv în scopuri comerciale și de “cercetare”. Eu personal nu aș fi confortabil să știu că fața fetiței mele este pe un server ce ar putea face experimente cu înteligență artificială și recunoaștere facială fix cum se fac alea pe uiguri (știu, unora nu le place subiectul uigurilor dar este o realitate pe care nu o poate nimeni nega); b) Am avea mai mult timp de calitate alături de copiii noștri, timp ce ar putea fi folosit în activități constructive pentru viitorul lor. Copiii noștri ar suferi de mai puțină dependență de social media, cu efecte pozitive pentru sănătatea lor; c) Am scăpa de problema numită Alex Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură, abandon scolar și care în mod indirect le face avansuri elevelor minore în discuțiile publice cu ele, în văzul nostru, al tuturor”.

”Simultan cu astfel de postări sau cu etichetarea unor postări care nu fac decât să spună adevărul despre mai multe spețe (vezi modul total abuziv în care Twitter a cenzurat unul dintre cele mai vechi ziare din SUA), avem zeci de Cumpănași, descreierați ce influentează zilnic destinele copiilor noștri într-un spațiu perfect legal, unde ne sacrificăm instant orice principiu pe altarul virtual al socializarii umane”, declară Pavel Popescu în postarea sa de pe Facebook, opinând că ”soluția în cazul acesta este simplă: suspendarea contului descreieratului numit Alexandru Cumpănașu. Și legislație pentru social media. Asta dacă găsim cu cine să o facem.
Și încă o mențiune: sunt curios să văd ce personalitate publică mai are curajul să-și asocieze numele cu acest personaj, Alexandru Cumpănașu”.

Cele mai citite

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....
Ultima oră
Pe aceeași temă