Astfel până la 20 noiembrie, candidații au avut contribuții totale la campanie de 62.715.248,10 lei (peste 13 milioane de euro). Din această sumă, 48.133.481,10 lei provin de la candidați, iar restul sunt contribuții ale partidului. Pe 13 noiembrie, cheltuielile totale erau de 28.395.211 lei11, ceea ce înseamnă că suma s-a dublat în cursul săptămânii 13-20 noiembrie.
Banii cheltuți în total de formațiunile candidate din propriile resurse se ridică la 3.581.767 lei. PSD a contribuit cu 38% din fonduri, PNL cu 32% din total, PMP cu 10%, iar Pro România cu aproape 9%, ceea ce înseamnă că patru partide au adus 90% din banii din campania electorală.
În schimb, PNL este singurul care a folosit subvenții, în valoare de 11 milioane de lei, pentru finațarea companiei. De altfel, liberalii au și cheltuit cei mai mulți bani în campanie: 24.160.880 lei, peste o treime din totalul cheltuielor.
O practică frecventă este aceea a folosirii împrumuturilor, care reprezintă aproape un sfert din contribuțiile candidaților. Cele mai mari împrumuturi au fost înregistrate de PSD (3,7 miloane lei), PNL (3,4 milioane lei) și PMP (2,1 milioane lei).
Problema lipsei de transparență rămâne una serioasă, iar ea este cu atât mai evidentă în perioada de precampanie, când candidații nu sunt obligați să raporteze, iar informațiile vin de abia după un an, în documentele anuale de la partide. „ Credem că aceste informații trebuie publicate cât mai detaliat, pentru a asigura un grad mai ridicat de transparență, chiar în timpul procesul electoral și nu mai târziu, după ce se termină alegerile”, susțin experții de la EFOR.
Experții susțin că PMP a cheltuit în precampanie 1.538.845,03 lei, iar USR a anunțat că va furniza un răspuns imediat după terminarea campaniei electorale și raportarea cheltuielilor către AEP. Restul partidelor nu au răspuns până la acest moment.
„Atragem atenția asupra faptului că suntem la mijlocul campaniei electorale, avem contribuții de 62 de milioane de lei, dar nu există niciun fel de informații despre cine a adus aceste contribuții în campanie”, mai arată EFOR.
Cea mai mare contribuție de la un candidat independent a fost de 150.000 lei – declarată de Erwin Albu, urmată de contribuții de câte 100.000 de lei, depuse de Virgil Baciu și Gabriel Oprea, potrivit raportului Expert Forum.