4.1 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăTechScutaru: Ponta mi-a spus, în Parlament, "vezi că poate te luăm noi...

Scutaru: Ponta mi-a spus, în Parlament, „vezi că poate te luăm noi cu duba”

Premierul Victor Ponta l-ar fi ameninţat pe liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, că îl ia cu duba, cearta dintre cei doi având loc la finalul unei dezbateri din Camera Deputaţilor care s-a ţinut în urmă cu peste o lună, după cum declară deputatul liberal, informează Mediafax.

George Scutaru susţine că premierul i-a spus "vezi că poate te luăm noi cu duba", după ce a făcut mai multe afirmaţii critice la adresa PSD la un miting electoral al PNL, dar că nu are cum să demonstreze că premierul l-a ameninţat.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a susţinut într-o declaraţie pentru "Gândul" că premierul l-a ameninţat în Parlament în şedinţa din 24 martie când i-a spus "vezi că poate te luăm noi cu duba".

"Pe 22 martie a fost la Brăila o lansare regională a europarlamentarilor PNL. Cu această ocazie am avut un discurs unde am afirmat printre altele că s-a trecut de la capitalismul de cumetrie din vremea lui Iliescu la social-democraţia de dubă acum pe vremea lui Victor Ponta şi că duba a devenit unitatea de măsură a eficienţei guvernării, mulţi baroni locali având probleme cu justiţia deoarece confundă bugetul ţării cu propriul buzunar", afirmă Scutaru că este declaraţia care l-a iritat pe premier.

La două zile după această declaraţie, la finalul dezbaterii din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat despre reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi scutirea pe profitul reinvestit, premierul Ponta l-ar fi ameninţat pe Scutaru.

"La final, m-am dus către premier cu textul acestei declaraţii, am văzut că unele televiziuni au dat nişte imagini, dar erau de la a doua discuţie, prima a avut loc chiar când am părăsit tribuna. Lângă premier se afla ministrul de Finanţe, moment în care premierul a luat hârtia şi a spus «bun, asta o lăsăm la o parte, văd că te-ai specializat în dube, vezi că poate te luăm noi cu duba». Am rămas stupefiat de această atitudine a premierului, mai ales că a spus-o pe un ton foarte apăsat, se vedea că era foarte iritat, sfătuindu-mă să îmi văd de alte lucruri. Am revenit în bancă, lângă mine era Eugen Nicolăescu care şi-a dat seama că am avut o altercaţie cu premierul", a povestit Scutaru versiunea sa asupra incidentului din Camera Deputaţilor.

El susţine că a mai avut o contră verbală cu premierul şi la finalul şedinţei.

"Am mai avut o altercaţie cu premierul şi am cerut precizări pe ideea că este inacceptabil un asemenea comportament. Discuţia a continuat într-o manieră absolut penibilă, am văzut că după aceea pe nişte site-uri în care PSD are un grad de control s-a prezentat discuţia ca fiind tu vorbeşti de puşcărie, dar vezi că şi voi îi aveţi pe ai voştri, deci ar fi mai bine să o laşi", a declarat pentru "Gândul" Scutaru.

Liberalul a ţinut să precizeze că nu a dorit să facă publică această ameninţare a premierului Ponta deoarece nu are cum să dovedească cele spuse.

"Nu am ieşit atunci, dintr-un lucru foarte simplu, dacă eram a doua, puteam să merg cu un coleg care să-mi fie martor. M-am uitat pe imagini, la prima discuţie că el m-a abordat, nu eu l-am abordat pe premier, nu eram decât eu cu el şi doamna ministru, la a doua discuţie s-a nimerit să fiu înconjurat de pesedişti. Am văzut reacţia unui coleg de la PSD care a apărut şi a spus că premierul nu m-a ameninţat, că mi-a spus că nu e bine să se adreseze cu un asemenea ton şi să sugerăm cu puşcăriile unora altora. Mi-am dat seama că nu am niciun martor, era cuvântul meu în faţa cuvântului a zece pesedişti. Dacă ieşeam, toţi se jurau pe roşu că nu aşa a fost şi domnul Ponta nu l-a atins nici cu o floare", a subliniat liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, mai mulţi pesedişti i-au transmis că premierul a avut "o explozie de furie şi că este foarte supărat pe el".

Întrebat de ce face afirmaţii după atât timp dacă nu le poate proba, deputatul Scutaru a replicat: "Scuzaţi-mă, ce ar fi fost, să mă duc să îl înregistrez cu telefonul, să îl provoc?".

"Eu m-am dus să discut cu Ponta, nu m-am uitat stânga, dreapta cine este lângă mine. Dacă aveam ceva în cap, luam şi eu doi de la noi martori şi ar fi fost cuvântul unui pesedist contra cuvântului unui alt liberal. Mai era Miron Mitrea care a ieşit împreună cu premierul şi deputatul Tudose. Eu am fost înconjurat numai de pesedişti", a susţinut Scutaru.

Cele mai citite

România și alte 17 state primesc mai mult decât oferă, în bugetul UE

Sunt 9 țări care susțin financiar blocul comunitar, 18 beneficiază net, România fiind în topul beneficiarilor Conform unui grafic care detaliază contribuția netă a fiecărui...

Ilie Bolojan: Am votat pentru valorile noastre, pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară

Preşedintele interimar al PNL a declarat că a votat cu gândul la România modernă şi europeană Ilie Bolojan a votat la secţia de votare de...

Polițiștii au înregistrat 19 sesizări de posibile incidente electorale

Una dintre sesizări a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Central Poliţiştii au primit, duminică, 19 sesizări de posibile incidente electorale, dintre care opt nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă