Primăria condusă de Mazăre a fost un „etalon la nivel naţional”, au precizat reprezentanţii filialei municipale a PSD Constanța, care i-au mulţumit fostului edil pentru „performanța administrativă”, potrivit Mediafax.
„Radu Mazăre a fost președintele PSD Constanța în ultimii 12 ani. În tot acest timp a ajutat organizația să crească, să devină mai puternică și a fost alături de fiecare dintre membrii ei. În toată perioada în care a condus municipiul Constanța, a transformat orașul nostru fundamental, administrația condusă de el fiind un etalon la nivel național. Indiferent de discursurile politicianiste pe marginea situației sale actuale, rămân proiectele și realizările echipei PSD de la nivelul municipiului, zecile de mii de voturi pe care le-am obținut în ultimii 12 ani sunt mărturie a performanței organizației noastre”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizația municipale a PSD Constanța.
Citeşte şi: După primărie, Radu Mazare pleacă şi din PSD. De ce şi-a dat demisia
De asemenea, reprezentanţii filialei municipale a PSD Constanța consideră că demisia din partid a lui Radu Mazăre este o pierdere pentru organizaţie.
„Demisia lui Radu Mazăre din PSD este o pierdere pentru organizația noastră, dar îi asigurăm pe constănțeni că munca noastră va continua pentru dezvoltarea municipiului Constanța. Îi mulțumim primarului și colegului nostru Radu Mazăre pentru performanța administrativă, pentru echipa formată la nivelul organizației noastre și îi urăm mult succes în continuare”, scrie în comunicat.
Radu Mazăre, aflat în arest preventiv pentru luare de mită, a renunțat la calitatea de membru al PSD după ce, la mijlocul lunii martie, a demisionat din funcția de preşedinte al organizaţiei PSD Constanţa, iar în urmă cu câteva zile și-a dat demisia și din funcția de primar.
Citeşte şi: DOCUMENT. Radu Mazăre a plecat de la Primăria Constanţa după 15 ani
Mazăre a fost ales primar al Constanței în anul 2000, când a candidat ca independent, reușind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănțean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câștigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanța, ajungând la cel de-al patrulea mandat.
Mazăre a fost suspendat în 6 aprilie din funcţia de primar al municipiului Constanţa, prin ordin al prefectului Constantin Ion.