3.2 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăTechLiviu Dragnea: Cazul Oprea trebuie să și-l asume cei care au creat...

Liviu Dragnea: Cazul Oprea trebuie să și-l asume cei care au creat UNPR

Cazul senatorului Gabriel Oprea ar trebui asumat de cei care au creat UNPR, „care l-au creat pe Gabi Oprea și care au dat impresia că deasupra lui e numai cerul”, a afirmat joi președintele PSD, Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

„Nu Gabi Oprea este principalul vinovat pentru situația în care a ajuns, ci cei care l-au creat acum mult timp și care l-au încurajat, și care i-au spus că trebuie să fie unul dintre cei mai puternici oameni din România și care acum tac chitic”, a declarat Dragnea, la Murighiol, la finalul Comitetului Executiv Național al PSD.

Întrebat la cine se referă, Dragnea a răspuns: „La președinte, la alte instituții din România”.

„Aștept să vedem dacă vreunul dintre ei își asumă măcar un dram de răspundere. E important cazul Oprea, mi-am exprimat indignarea profundă, dar peste patru luni Gabi Oprea nu va mai fi parlamentar, deci nu va mai putea fi această frână. Mult mai important pentru mine este să discutăm ce vom face peste patru ani”, a arătat liderul PSD.

El a precizat că senatorii social-democrați care au votat împotriva solicitării DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea nu vor fi sancționați, dar a adăugat că se va ține cont de acest vot la semnarea listelor de candidați pentru viitoarele alegeri parlamentare.

„Eu mi-am exprimat nemulțumirea profundă pentru ceea ce s-a întâmplat, mai ales că discutasem serios cu liderul grupului senatorial, l-am rugat ca în perioada următoare să încerce să afle, dacă poate, exact câți de la noi au votat, pentru că nu au fost mulți, dar nu contează, e vorba de atitudine. Nu e vorba de sancțiuni, dar s-ar putea ca atunci când voi semna listele să-mi aduc aminte și despre asta. Deci va conta foarte mult pentru mine”, a arătat Dragnea.

Întrebat dacă este adeptul reluării votului în Senat în cazul Oprea, el a susținut că nu se opune niciunei proceduri în general, dar a subliniat că nu vrea să răspundă la ceea ce dorește PNL.

„Nu mă puneți să răspund la ceea ce vrea să facă PNL, care este un partid ipocrit. Majoritatea voturilor din Senat au venit de acolo. Am auzit păreri despre un filmuleț într-un anumit sens, despre un alt filmuleț în alt sens. Una peste alta este că de la toate partidele au votat”, a afirmat președintele PSD.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trupul neînsufleţit al lui Helmut Duckadam, depus la Arena Naţională! Familia cere respect pentru intimitatea lor

Lumea fotbalului este în doliu după moartea lui Helmut Duckadam, fostul mare portar român cunoscut ca „Eroul de la Sevilla”. Trupul său va fi...

Google Maps va afișa rapoarte de incidente din Waze

Google Maps începe să adopte caracteristici populare ale aplicației Waze, cum ar fi alertele de trafic generate de comunitate, dar reacțiile utilizatorilor sunt mixte....

AC/DC a anunțat programul și orașele în care va susține concerte în cadrul turneului „Power Up”

Trupa rock australiană AC/DC a anunțat luni programul și orașele în care va susține concerte în cadrul turneului său nord-american „Power Up” din 2025,...
Ultima oră
Pe aceeași temă