Biroului Permanent Național (BPN) al PNL va adopta o rezoluţie în care va cere PSD un termen limită de publicare a legii votului prin corespondenţă în Monitorul Oficial, a declarat, sâmbătă, liderul PNL Alina Gorghiu, afirmând că nepublicarea legii în timp util va împiedica diaspora să voteze în bune condiţii la parlamentare, informează Mediafax.
„Îmi este teamă ca acest discurs al PSD să nu fie doar o încercare de a ameţi opoziţia. Aş vrea să adoptăm, astăzi (sâmbătă – n.r.), o rezoluţie în care să cerem foarte clar PSD un termen limită de publicare a legii privind votul prin corespondenţă, în Monitorul Oficial, consecinţa nepublicării acesteia, în timp util, fiind aceea că la parlamentarele de anul viitor, cei din diaspora nu vor putea să îşi exercite dreptul de vot aşa cum ne dorim cu toţii”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la începtul şedintei BPN, care are loc la Gura Humorului.
Copreşedintele PNL a mai declarat că procedura privind Codul Fiscal, aflat pentru reexaminare în Parlament, care va începe săptămâna viitoare, va fi accelerată în cadrul Legislativului. Proiectul Codului Fiscal va ajunge la Senat şi, potrivit acordului liderilor politici ai partidelor parlamentare, va fi votat şi în Camera Deputaţilor, „pentru ca undeva la sfârşit de săptămână să poată ajunge la preşedinţie pentru promulagare”, a spus Alina Gorghiu.
Aceasta a ţinut să le transmită celor care au criticat acordul privind Codul Fiscal că, deşi săptămâna aceasta s-a încheiat un acord între liderii partidelor politice privind Codului Fiscal, PNL se situează, în continuare, pe poziţie de competitor atât la nivel parlamentar, cât şi politic şi „va face opoziţie aşa cum trebuie Guvernului PSD”.
Gorghiu le-a mai cerut liberalilor să respingă în Parlament ordonanţa privind mărirea salariilor demnitarilor, „pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar”.
„Atunci când vom vorbi despre legea salarizării în sistemul bugetar o să va rog să ne oprim şi asupra ordonanţei bugetarilor, pentru că vreau şi astăzi să vă propun să dăm un vot formal împotriva promovării aceastei ordonanţe, pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar, corelat cu restul salariilor la momentul în care vom discuta despre salarizarea în sisteml bugetar”, a spus Alina Gorghiu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus, joi, că va prezenta săptămâna viitoare „un set de principii” privind legea votului prin corespondenţă, menţionând că adoptarea acestui proiect reprezintă una dintre priorităţile legislative ale PSD în această sesiune parlamentară.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anunţase, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost mandatat de partid să elaboreze un set de principii care vor sta la baza legii votului prin corespondenţă şi să le trimită AEP, instituţie care va elabora, la rândul său, proiectul pe această temă.
Ulterior, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a arătat că liberalii atrag atenţia că parlamentarii şi AEP nu trebuie să omită opinia celor din Diaspora în privinţa legii votului prin corespondenţă, iar proiectul liberalilor este singurul care conţine prevederi agreate de cetăţenii români din străinătate.
Voicu, preşedintele Comisiei de Cod electoral, a mai spus că partidele trebuie să se mobilizeze la începutul sesiunii parlamentare pentru a adopta cât mai rapid legea votului prin corespodenţă, până cel mai târziu la începutul lunii noiembrie, pentru a putea fi aplicată la viitoarele alegeri lesgialtive.
Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală (legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare, legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale şi legea partidelor) dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.