2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăTechDe unde pleacă premierul în lupta pentru Cotroceni

De unde pleacă premierul în lupta pentru Cotroceni

Victor Ponta pleacă în cursa prezidențială ca favorit, după aproape toate sondajele de opinie, dar diferența pe care o are în fața prin­cipalului său potențial candidat, Klaus Iohannis, nu este prea liniștitoare.

Din cele cinci sondaje date publici­tății în luna iulie, patru îl dau pe șeful PSD drept câștigător al turului doi al alegerilor prezidențiale, la o distanță cuprinsă între 5,6% (sondajul INSCOP) și 10% (sondajul CSCI). Merită menționat faptul că institutul care a dat diferența mai mare este condus de Dan Sultănescu, unul dintre consilierii premierului Victor Ponta. În sondajele CURS și IRSOP, diferența dintre cei doi este de 6%, cu mențiunea că la ultimul institut 8% din cei intervievați au spus „nu știu“ sau „nu răspund“.

Al cincilea sondaj, realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS), condus de Bruno Ștefan, inversează ordinea, dându-l drept câștigător al turului doi pe primarul Sibiului, cu 50,4% din voturi.

Cum și-a conservat Ponta ­procentele

Deși a adoptat multe măsuri nepopulare, precum introducerea accizei suplimentare la combustibil, dar și noi taxe și impozite, premierul Victor Ponta a reușit să se mențină aproximativ la același nivel în ceea ce privește încrederea românilor (încredere care influențează direct și intenția de vot). Cum se poate explica acest lucru? Pe de o parte prin modul în care a reușit să „ambaleze“ în fața presei și a populației măsurile Guvernului pe care îl conduce. Fie că deciziile și efectele lor nu au fost explicate înainte de adoptare, fie că răspunderea a fost plasată FMI (vezi situația introducerii coplății în sănătate) sau „Parlamentului suveran“ (vezi cazul proiectului Roșia Montană). Pe de altă parte, atât premierul, cât și miniștrii social-democrați au știut să iasă constant pe ecranele televizoarelor pentru a anunța că „România are cea mai mare creștere economică“, că se vor mări salariile și se vor indexa pensiile, chiar și din 2015 încolo.

Cine îi sunt contracandidați

Deși mai sunt doar trei luni până la primul tur al alegerilor prezidențiale, nu putem spune că avem aliniați la linia de start toți candidații. Alianța Creștin-Liberală, formată din PNL și PDL, își va anunța de abia pe 5 august prezidențiabilul, dar toată lumea se așteaptă să fie vorba de liderul liberalilor, Klaus Iohannis, luând în calcul faptul că are în sondaje o zestre mult mai mare de procente față de pretendentul democrat-liberal, Cătălin Predoiu.

În lupta pentru cea mai importantă funcție în stat vor să intre și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (Partidul Reformator Liberal), fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu (PMP) și ex-vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR). Despre intenția de a candida au mai vorbit, până acum, și Dan Diaconescu (PP-DD) și Corneliu Vadim Tudor. Ca independenți vor să intre în cursă ex-liberalii Ioan Ghișe și Viorel Cataramă, dar și deputatul Remus Cernea. Tot ca independent ar putea candida, potrivit unor surse politice, și europarlamentarul PDL Monica Macovei, după ce liderii democrat-liberali au refuzat să-i includă numele în sondajul care-i măsoară pe Iohannis și Predoiu.

Cele mai citite

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...

Tragedie pentru Endrick! Un membru al familiei, ucis într-un atac armat în Brazilia

Atacantul brazilian Endrick, jucător al echipei Real Madrid, trece printr-un moment dificil după ce o rudă a sa ar fi fost împușcată mortal în...
Ultima oră
Pe aceeași temă