Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal a fost propus pentru a candida la Primăria Bucureștiului în locul europarlamentarului Cristian Bușoi. Propunerea a fost făcută de comisia de unificare a PNL. Nominalizarea trebuie validată de Biroul Politic Naţional al formațiunii.
Potrivit unor surse liberale, renunțarea la varianta Bușoi s-a produs după ce acesta nu a reușit să crească în sondajele de opinie față de luna decembrie. În schimb, Ludovic Orban este cel mai bine plasat, potrivit sondajului comandat de partid, chiar dacă diferența este de doar câteva procente. Cei doi au niveluri de intenție de vot apropiate, în jur de 30%, însă cota de notorietate a lui Ludovic Orban este mult mai ridicată, ceea ce liberalii au considerat că este un bonus.
În plus, Ludovic Orban are și sprijinului copreședintelui PNL Vasile Blaga, care are renumele de a fi capabil să lanseze câștigători de alegeri locale și prezidențiale (vezi cazurile Băsescu și Iohannis). Decizia a fost influențată și de șeful liberalilor din București, Cătălin Predoiu. Acesta speră în continuare să fie desemnat candidatul liberalilor pentru postul de premier, după alegerile din noiembrie, iar un eventual eșec în Capitală ar fi o piatră de moară pentru ambițiile sale.
La începutul lunii decembrie, lucrurile stăteau tocmai invers, chiar dacă sondajele dădeau rezultate asemănătoare. Cristian Bușoi a fost desemnat, în dauna lui Ludovic Orban, în condițiile în care diferența dintre cei doi în sondaje era infimă, fiind mai redusă decât marja de eroare. Cu o zi înainte de desemnare, Bușoi a participat la o acțiune în București alături de președintele Klaus Iohannis, un semn oficial al sprijinului primit de la Cotroceni. Acest sprijin era interpretat în partid ca fiind motivat de relația bună pe care Cristian Bușoi o are cu directorul SRI, Eduard Hellvig. Ulterior, însă, numele său a fost legat de o serie de controverse. În prima sa acțiune de campanie, liberalul a fost acuzat că s-a folosit de victimele incendiului din Clubul Colectiv pentru a-și promova intențiile politice. Ulterior au apărut și acuzații de plagiat. Cristian Bușoi a dezmințit acuzațiile, dar Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara s-a autosesizat şi a început o anchetă internă în acest caz.
Orban: L-am susținut pe Iohannis să ajungă președinte
Candidatul propus de PNL pentru Primăria Capitalei Ludovic Orban a declarat, luni, că este pregătit să urmeze paşii pentru definitivarea candidaturii sale, afirmând că în spatele candidaturii sale se află „o viaţă de muncă în slujba comunităţii”.
„Sunt onorat de propunerea colegilor mei din comisia de unificare PNL, sunt pregătit să parcurg următorii paşi procedurali pentru desemnarea mea drept candidat la funcţia de primar general, votul în conducerea PNL Bucureşti şi validarea în BPN”, a declarat Ludovic Orban.
„Ultimii de ani mi-am petrecut în slujba semenilor mei. Am ocupat funcţii publice importante în care am lăsat urme. În Bucureşti şi în jurul Bucureştiului există lucruri pe care le-am făcut sau la care am participat pentru a fi făcute. Candidez nu ca să mă aflu în treabă, ci pentru că Bucureştiul are nevoie de o mână pricepută, de o persoană cu viziune care să facă astfel încât Bucureştiul să conteze, iar bucureştenii să trăiască într-adevăr într-o capitală demnă de UE”, a declarat liberalul, afirmând că îşi va pune toată energia şi priceperea alături de echipa partidului pentru a câştiga Primăria Generală şi cele de sector.
Întrebat dacă va beneficia de spirjinul lui Klaus Iohannis, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Buşoi, Orban a răspuns: „Eu l-am susţinut pe Klaus Iohannis să ajungă preşedintele României. Nu cred că este o poziţie pe care pot să v-o prezic eu. Dacă domnul Klaus Iohannis va lua o decizie, sunt convins că o va comunica. Dar eu cred că cel mai important e ce gândesc locuitorii Capitalei.”
Explicațiile lui Bușoi
Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu a declarat, că, potrivit sondajului de opinie, Ludovic Orban şi Cristian Buşoi au obţinut scoruri egale, iar deciza a fost una politică şi colegială care a plecat de la premisa „cele mai bune şanse pentru câştigarea Primăriei Capitalei”.
La rândul său, Cristian Buşoi a spus că îi predă ştafeta lui Ludovic Orban şi că „o victorie a PNL în faţa PSD în Bucureşti este obligatorie şi este mai importantă decât orice proiect personal. Pentru asta am decis să susţin candidatul PNL care va reuşi să strângă votanţi fragmentaţi de dreapta şi să câştige în faţa PSD, pe domul Ludovic Orban”. „Nu mă opresc, nu dezertez, doar predau o ştafetă unui coleg, conform deciziei luate împreună cu conducerea PNL. Nu cred în retrageri şi cedări. Am 37 de ani şi am învăţat cea mai importantă lecţie în politică: ai reuşit, continuă, nu ai reuşit, continuă până când câştigi încrederea oamenilor. Voi continua să susţin proiectul PNL pentru Bucureşti”, a declarat Cristian Buşoi.