3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăTechCulisele ședinței în care Udrea a scăpat de arestare

Culisele ședinței în care Udrea a scăpat de arestare

Elena Udrea va putea fi reţinută, în condiţiile în care rezultatul final al votului Camerei Deputaţilor privind cererea de reţinere a fost de 123 de voturi pentru şi 119 împotrivă.

În cazul solicitării DNA de arestare a deputatului Elena Udrea şi-au exprimat opţiunea 220 de deputaţi, din care 115 voturi pentru arestarea preventivă şi 105 împotrivă. Pentru încuviinţarea solicitării erau necesare 122 de voturi. 

Potrivit legislației în vigoare, reținerea este valabilă 24 de ore, în timp ce arestarea preventivă are o durată de maximum 30 de zile.

Votul privind cererea de reținere și arestare a Elenei Udrea a provocat scandal la Camera Deputaților și a dus la renumărarea voturilor. PSD a anunțat, inițial, că solicitarea de reținere a fost respinsă, în timp ce liberalii au susținut că a fost acceptată. Totul, din cauza unor încurcături la exercitarea votului,  intenționate sau nu.

Ce s-a întâmplat? Deputații au votat simultan și pentru cererea de reținere și pentru cea de arestare. În aceste condiții, parlamentarii au primit patru bile, – două albe și două negre. Au fost patru urne de vot – două albe și două negre. Potrivit procedurii, votul „pentru” se exercită punând bila albă în urna albă, iar votul contra punând bila neagră în cea neagră.

Și-au exercitat votul pentru reținere 242 de deputați. În realitate, unii deputați au introdus ambele bile albe în urna albă. La numărătoarea voturilor, s-a constatat că pentru reținere s-au folosit 261 de bile. Adică 19 voturi în plus pentru cererea de reținere, care ar fi trebuit exercitate la cererea de arestare.

Această situație a dus la o ședință prelungită a comisiei de numărare a voturilor, care a durat o oră și jumătate, deputații primind inclusiv vizita Elenei Udrea, interesată de rezultatul final.

Anterior, cererea privind începerea urmării penale în cazul Elenei Udrea a fost aprobată de Camera Deputaţilor, cu 193 de voturi “pentru”, 106 „împotrivă”, alte şase voturi fiind anulate.

Udrea: Nu am luat bani de la Buzăianu

În intervenţia sa la dezbaterile din Camera Deputaţilor, Elena Udrea a reamintit că este a treia oară în opt luni când vine în faţa colegilor ei, puşi să voteze arestarea sa, amintind că există 10 cereri de aviz ale DNA pe numele său.

La fel ca în cazurile precedente, Udrea a invocat în discursul său, în mod repetat, „Sistemul”, format din servicii secrete și justiție, care luptă împotriva ei sau a altora, țintind „acapararea și exercitatea puterii”. În încercarea de a sensibiliza majoritatea din jurul PSD, Udrea a devenit chiar avocata premierului Ponta, afirmând că punerea sub acuzare a primului-ministru în timpul exercitării funcţiei pentru fapte vechi de 7-8 ani „arată că justiţia în general şi DNA în special se amestecă în lupta politică sacrificând chiar imaginea României”.

„Este evident că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta prin folosirea procurorilor”, a interpretat Elena Udrea. Adresându-se deputaţilor, Elena Udrea a mai spus că „va veni şi rândul lor” indiferent „cât de parteneri cu sistemul” se consideră, susţinând că vor prelua puterea doar cei care sunt „pe placul sistemului” şi care vor fi gata „să execute ordine”. Despre acuzațiile care i se aduc, Udrea a susținut  că nu a cerut şi nu a luat niciodată „vreun leu sau vreun euro” de la Bogdan Buzăianu.

După anunțarea rezultatului final, Elena Udrea a declarat că este strigător la cer, că ceea ce s-a întâmplat ”este circ, și nu justiție”, adăugând: ”Au dat-o ca la rabin: una pentru procurori, una pentru Udrea”.

DNA a cerut ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale, a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă