Până la clarificarea situației lui Adrian Zuckerman, actualul ambasador al SUA la București, Hans Klemm, va rămâne la post în România, cel puțin încă o lună.
“Pentru domnii Zuckerman și Manchester (un alt diplomat american propus a fi promovat ca ambasador – n.n.) avem o cerere în curs cu privire la câteva acuzații de hărțuire sexuală și un mediu de lucru ostil, așa că sunt recunoscător că președintele Comisiei de politică externă a fost de acord cu retragerea acestor propuneri până când Casa Albă va răspunde cererii mele de verificări suplimentare din partea Securității Diplomatice. Dacă voi primi răspunsul la această cerere de verificări suplimentare, cele două propuneri pot fi discutate la ședința de la începutul lunii septembrie”, a anunțat senatorul democrat Bob Menendez, membru al Comisiei de politică externă.
Hans Klemm, diplomat de carieră, a fost numit ambasador la București în timpul mandatului fostului președinte Barack Obama.