10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrganizarea Euro 2020. Ludovic Orban trage un semnal de alarmă

Organizarea Euro 2020. Ludovic Orban trage un semnal de alarmă

„După cum bine ştiţi, în 2014, readuc aminte, în 2014, noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiţii pentru a putea organiza Campionatul European, cele patru meciuri. Practic, se poate spune că timp de patru ani de zile nu s-a făcut aproape nimic, deşi toată lumea ştia că noi avem nişte angajamente luate, pe care trebuie să le îndeplinim”, a afirmat Ludovic Orban, luni, la vizita de la Stadionul Steaua din Capitală, potrivit Mediafax.

Premierul a vorbit şi despre Aeroportul Băneasa, unde există un blocaj din cauza unor acţiuni în instanţă. Şeful Guvernului a menționat că a discutat, luni dimineaţă, cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi i-a solicitat să intervină pentru a găsi o soluţie în acest sens.

„În afara stadioanelor, mai avem angajamente care sunt legate de finalizarea Aeroportului Băneasa, calea ferată, care în momentul de faţă se confruntă cu un posibil blocaj datorat unei acţiuni în instanţă care a fost făcută de două persoane fizice, sperăm să o deblocăm. Chiar în cursul acestei dimineţi am vorbit cu ministrul Transporturilor şi i-am solicitat să se implice în soluţionarea atât a proiectului aeroportului, cât şi în găsirea unei soluţii care să ne permită finalizarea lucrărilor la calea ferată. Acum, constructorul nu se poate plânge că are front de lucru, cu excepţia acelei suprafeţe care este disputată, şi asupra căreia instanţa va trebui să se pronunţe. Oricum nu pot să-mi imaginez o decizie care să nu permită efectuarea lucrărilor”, a completat Orban, potrivit aceleiași surse.

Premierul a fost întrebat ce se va întâmpla și care este răspunsul UEFA, în situația în care vom avea doar două din cele patru stadioane pentru care ne-am angajat, oferind următorul răspuns: „În ceea ce ne priveşte pe noi, noi trebuie să ne asigurăm că toate lucrările care au demarată se vor derula în conformitate cu programul de lucru şi cel puţin acele lucrări care pot fi finalizate, să fie finalizate”.

Ludovic Orban a vizitat, ieri, Stadionul „Steaua”, Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf” şi Stadionul Giuleşti „Valentin Stănescu” pentru a verifica stadiul lucrărilor demarate în perspectiva găzduirii meciurilor din cadrul EURO 2020. Premierul a fost însoţit de ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Background

Pe 14, 18, 22 și 29 iunie 2020 se vor desfășura la București, pe Arena Națională, cele patru partide contând pentru Euro 2020. În condițiile în care România s-ar califica, cel puțin două din patru meciuri le-ar juca la București. Arcul de Triumf, Ghencea, Giulești și Dinamo sunt stadioanele pe care echipele participante ar urma să se antreneze. România a primit în 2014 dreptul de a organiza trei meciuri din cadrul fazei grupelor CE din 2020 şi o partidă din „optimile” de finală. București, Roma, Baku, Sankt Petersburg, Amsterdam, Copenhaga, Londra, Glasgow, Bilbao, Dublin, Munchen și Budapesta sunt cele 12 orașe care vor organiza meciurile de la Campionatul European din 2020.

Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă