5.9 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăPoliticăOrban, vizită în județul Maramureș

Orban, vizită în județul Maramureș

Orban va participa la o acţiune de plantare de puieţi, la Şomcuta Mare, şi va vizita sediile companiei Universal Alloy Corporation din Dumbrăviţa şi Tăuţii Măgherăuş, firmă care produce subansamble pentru aeronave Airbus şi Boeing.

Consiliul Judeţean Maramureş, în parteneriat cu Direcţia Silvică Maramureş – Romsilva, organizează acţiunea „Împădurim Maramureşul”, care are loc sâmbătă, la Ocolul Silvic Şomcuta Mare.

Cu această ocazie, se vor planta aproximativ 5.000 de puieţi – 4.000 de stejar şi 1.000 de paltin – pe o suprafaţă de 1 hectar de teren, informează CJ Maramureş.

„Este foarte important să organizăm astfel de acţiuni cât mai des în perioadele prielnice pentru plantarea puieţilor. Ne dorim să dăm un exemplu pozitiv şi să contribuim activ la fenomenul de împădurire a judeţului nostru (…). Colegii mei au răspuns afirmativ invitaţiei mele şi mă bucur că există deschidere la nivelul instituţiei cu privire la astfel de acţiuni, care vizează protejarea naturii şi creşterea suprafeţelor împădurite din judeţ. Totodată, am demarat o analiză a terenurilor degradate din judeţul Maramureş, iar odată ce vom avea toate informaţiile, vom identifica fondurile necesare pentru a împăduri aceste terenuri”, a declarat Ionel Bogdan, preşedintele CJ Maramureş.

Cele mai citite

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Volumul plăţilor instant, în România, a înregistrat o creştere de 92,94%, în primele 10 luni

Această evoluție arată interesul crescut şi încrederea utilizatorilor în tranzacţiile rapide şi sigure Datele Transfond relevă faptul că, în prezent, infrastructura de plăţi instant cuprinde...
Ultima oră
Pe aceeași temă