2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăPoliticăOrban: O soluție la criza politică ar fi demisia premierului

Orban: O soluție la criza politică ar fi demisia premierului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la Arad, joi seară, că o soluţie la criza politică poate fi demisia premierului.

Orban a fost întrebat de jurnalişti despre presupusa opţiune a preşedintelui Klaus Iohannis pentru Florin Cîţu la preşedinţia partidului.

„Eu cer votul delegaţilor fiecărei filiale, care vor participa la congres. Alegerea preşedintelui trebuie să fie alegerea fiecărui delegat care va participa la congres. Preşedintele Partidului Naţional Liberal nu se alege prin decret prezidenţial”, a răspuns Ludovic Orban.

El a adăugat că premierul a pierdut masiv din încredere în ultima perioadă, pe fondul crizei politice pe care ar fi declanşat-o.

„Este adevărat că premierul traversează o perioadă în care a pierdut masiv din încredere şi popularitate, este adevărat, în urma crizei politice care a fost declanşată prin decizii care nu au fost luate cu consultarea partidului, fără acordul preşedintelui. Practic, s-a provocat o criză guvernamentală gravă care împiedică existenţa unui Guvern cu deplină capacitate”, a spus Orban, citat de Agerpres.

Întrebat dacă mai are Florin Cîţu susţinerea partidului în acest context al „pierderii de încredere şi popularitate”, Orban a răspuns: „Evident că la moţiunea de cenzură am hotărât că vom vota împotrivă, e în fişa postului pentru orice parlamentar liberal să apere Guvernul PNL. Pe de altă parte, este evident că nu putem reface coaliţia în actuala structură guvernamentală, iar din punctul meu de vedere este necesară soluţionarea cât mai rapidă a crizei şi una dintre posibilele soluţii este inclusiv demisia premierului”.

Citește și: Gheorghiu: PNL trebuie să rămână unit după 25 septembrie

Cele mai citite

Friedrich Merz, liderul opoziției conservatoare din Germania: Trump va aduce mai multă claritate în Uniunea Europeană

Al doilea mandat al lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA va aduce claritate pentru Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă, la Berlin,...

Mai mulți hackeri ruși au încercat să fure datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care sprijină Ucraina

Un grup de hackeri asociat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a încercat să acceseze datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care oferă...

Liberalii readuc în discuție reducerea parlamentarilor la 300: Proiect de lege pregătit pentru februarie

Partidul Național Liberal (PNL) intenționează să depună, în februarie 2025, un proiect de lege care vizează reducerea numărului de parlamentari de la 464 la...
Ultima oră
Pe aceeași temă