-0.5 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăPoliticăOrban: Majorarea alocațiilor pentru copii se va face de la 1 ianuarie...

Orban: Majorarea alocațiilor pentru copii se va face de la 1 ianuarie 2022

„Coaliția își menține angajamentul de a realiza dublarea alocațiilor conform legii. Am stabilit să crească alocațiile. Următoarea creștere va fi la 1 ianuarie 2022, așa cum este amendamentul la Legea de adoptare a OUG, care a trecut de Senat și este în dezbatare la Camera Deputaților”, a declarat, luni, seara, Ludovic Orban, după ședința coaliției.

Liderul liberal a admis că este posibil ca decizia să fie atacată la Curtea Constituțională. „Am discutat și despre această eventualitate. În cazul în care va fi atacată, Guvernul trebuie să fie pregatit să emită OUG”, a spus el.

Orban a precizat că vor exista în continuare cinci tranșe de creștere a alocatiilor, iar prima va fi la 1 ianuarie 2022.

Anterior, președinta Senatului, Anca Dragu, menționase că majorarea alocaţiilor copiilor este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice.

„În primul rând, trebuie să avem cifrele pe masă, majorarea acestor alocaţii costă 2 miliarde de lei. După şase luni de execuţie bugetară, se face de regulă analiza privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat şi a bugetului general consolidat. Deci ar trebui, undeva la jumătatea lunii iulie, să vedem cifrele privind bugetul. Ştim că creşterea economică a fost peste aşteptări, dar trebuie să vedem şi cum stăm la încasări, cum stăm la partea de finanţare a deficitului, pentru că este un deficit încă foarte mare şi atunci decizia trebuia luată cu cifrele pe masă. Este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice”, a precizat Dragu.

Ea a fost întrebată dacă alianţa USR PLUS îşi va da votul pentru creşterea alocaţiilor copiilor din această vară.

Dragu a adăugat că ar putea creşte alocările pentru masa caldă pentru elevi, prin includerea cât mai multor şcoli în programul-pilot început în 2016.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă