3 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăPoliticăOrban infirmă ”planul de amenzi la kilogram”

Orban infirmă ”planul de amenzi la kilogram”

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seara, că polițiștii nu au un „plan de amenzi” și că a solicitat ca sancțiunile să fie date doar în caz de încălcare foarte clară și foarte severă a reglementărilor.

„Cuvântul de ordine care a fost dat către polițiști a fost măsură, politețe, o abordare cât se poate de serioasă a necesității implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziție care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a fi plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local am solicitat conducerii instituțiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situații. Atunci când se dă amendă sau se deschide dosar penal să se facă cu motive extrem de solide și extrem de serioase și am accentuat foarte mult necesitatea funcției de prevenție și am solicitat să nu se dea amendă din prima, ci întâi să existe un avertisment, și doar în caz de încălcare foarte clară, foarte severă, cu bună știință a reglementărilor să se de amenzi, mai ales cele care depășesc amenda minim”, a declarat Ludovic Orban, la TVR, potrivit Mediafax.

Acesta a spus că, pe de altă parte, oamenii trebuie să înțeleagă că poliția, jandarmeria și forțele MApN iau toate măsurile pentru a se asigura respectarea regulilor.

Cele mai citite

Donald Trump a semnat ordinul de ieșire a SUA din Organizația Mondială a Sănătății

Retragerea Statelor Unite poate pune în pericol programele de urgență medicală ale OMS Statele Unite vor ieși din Organizația Mondială a Sănătății, a declarat președintele...

Trump spune că Statele Unite vor recunoaște doar două sexe, masculin și feminin

Președintele Trump a luat măsuri, pentru a pune capăt rapid unor politici care vizează promovarea echității rasiale și protejarea drepturilor pentru persoanele LGBTQ Ordinul impune...

Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani depășesc 8%: De ce crește costul împrumuturilor Ministerului Finanțelor?

Randamentele la titlurile de stat în lei cu scadența pe 10 ani au urcat peste pragul de 8%, rata de referință (fixing) stabilită de...
Ultima oră
Pe aceeași temă