Orban a subliniat că el este mulţumit de activitatea miniştrilor liberali.
„Nu am auzit de acest lucru. Eu sunt mulţumit de echipa guvernamentală liberală şi, în mod evident, domnul ministru Oros a fost ministru şi în echipa pe care am condus-o eu la nivel guvernamental. Ca atare, eu nu am auzit de o astfel de intenţie”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, prezent la conferinţa de presă, a spus că nu are informații că s-ar afla pe o „listă neagră” a premierului.
„Nu, nu ştiu şi nici nu mi-a spus acest lucru premierul. Aud pentru prima dată despre această listă neagră”, a precizat Oros.
Premierul Florin Cîţu a declara, în urmă cu două zile, că nu-şi doreşte, pe termen scurt, o remaniere, subliniind că va lua o astfel de decizie dacă va vedea că aceasta va duce la un guvern mai puternic.